Brigitte și Florin Pastramă, jigniți de noua lor menajeră: "Așa ceva nu mi s-a întâmplat niciodată în viața mea"
Data publicării:
Brigitte și Florin Pastramă au fost enervați la culme chiar de noua lor menajeră, care i-a jignit în propria locuință.

Brigitte și Florin Pastramă formează unul dintre cel mai tumultoase cupluri din showbiz-ul românesc. După numeroase certuri și împăcări, soții Pastramă au ajuns tot împreună, semn că iubirea dintre cei doi este mai presus decât orice.

Cei doi au o viață foarte activă și sunt mai tot timpul ocupați cu afacerile. Brigitte Pastramă nu are foarte mult timp la dispoziție să se ocupe de treburile gospodărești așa cu ar trebui, astfel că a apelat la ajutorul unei menajere. Marea i-a fost mirarea lui Brigitte Pastramă când, odată intrată în casa ei, femeia cu pricina a făcut-o să se simtă extrem de prost.

Soții Pastramă, jigniți de noua menajeră!

O doamnă de vârsta a treia și-a făcut apariția în casa soților Pastramă pentru a ocupa postul de menajeră. Cei doi au primit-o cu brațele deschise, însă, de la primele cuvinte rostite, femeia a reușit să îi enerveze la culme. Aceasta a spus că locuința lor este plină de mizerie, iar despre Florin Pastramă a spus să stea departe de ea, deoarece acesta nu poartă mască de protecție. Mai mult decât atât, femeia a spus despre fiica lui Brigitte Pastramă că este needucată.

„Eu am curățat, am dezinfectat, unde vede ea mizerie? Vine femeia asta să îmi spună mie că e mizerie? Așa ceva nu mi s-a întâmplat niciodată în viața mea. Dar am zis că e o nouă barieră pe care trebuie să o trec. Să vedem ce calități ascunse are. Să își aducă aminte cum era fiul ei când era mic. Să nu mai facă comentarii de pe margine, că nu am adus-o aici ca bonă, și nici nu am adus-o ca să îmi dea mie lecții cum să îmi cresc fata. Am căutat o femeie de serviciu”, a spus Brigitte Pastramă la Antena Stars.

Și Florin Pastramă a fost deranjat de comportmentul femeii cu pricina, mai ales că aceasta i-a jignit familia.

„În momentul în care a luat contact doamna Mariana cu Florin, am simți o antipatie de ambele părți. Și când l-am rugat să îi facă cafeaua, el a început că el nu face așa ceva. Nu știu ce a fost cu el atunci. Cred că de la faza cu masca, Florin nu a înghițit-o deloc și nu a mai vrut să îi dea nici un pahar cu apă, deși el este genul de persoană care, atunci când vii în casă la noi, nu mai știe cu ce să te servească. Dar de data asta a fost opusul la cum e el de obicei. Cred că nici maică-sa nu o să-l recunoască când o să vadă cum a reacționat. Dar nici nu știu de ce a făcut așa”, a mai spus Brigitte Pastramă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Brigitte Pastrama  Florin Pastrama  menajera 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel