Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
Bursucu a fost invitat în cadrul emisiunii online ”Duet cu Alexandra Ungureanu”, unde a discutat mai multe aspecte din viața personală. Printre acestea, prezentatorul matinalului de la Kanal D a dezvăluit faptul că, la un moment dat, a fost atât de gelos, încât totul a degenerat într-o adevărată boală psihică. Bursucu a reușit să depășească acest episod întunecat din vaiața lui doar cu ajutorul psihologului.
„Am fost bolnav de gelozie, este o boală, dar te scutură viața. În momentul în care mi-am dat seama că pierd persoana pe care o iubesc cu adevărat, că a pus piciorul în prag și a spus gata. Eram obsedat. Am controlat telefonul, dar n-am găsit nimic, dar orice era interpretabil, așa e când ești bolnav. Îmi făceam tot felul de scenarii, că nu-mi răspundea la mesaje, deși era conectată, urmăream când se conecta pe rețelele de socializare. Atunci ea mi-a dat cadou o pereche de șlapi. Când mi-am dat seama cât este de grav m-am dus la psiholog și mi-am luat câteva ședințe, cam 4-5 luni și am reușit să mă vindec. Am mai și mințit puțin la psiholog.”, a spus Bursucu în cadrul emisiunii online.
Acum, că a scăpat de acea gelozie exagerată, Bursucu mărturisește că are alt defect, pe care uneori îl gestionează cu greu.
„Ce-aș vrea să schimb la mine ar fi să nu mă mai enervez atât de tare. Am impresia că nimic nu-mi place. Cu colegii de la matinal nu m-am certat niciodată, deși s-a scris în ziar că m-am certat cu Viviana. Mă cert cu cei din spate.”, a mai dezvăluit acesta.
Când vine vorba despre depresie, boala secolului, Bursucu consideră că acest fenomen a fost cauzat, în mare parte, de educația primită de copii acasă. Aceștia cred că li se cuvine totul, pentru că în familie nu le este spus niciodată „nu”, după parentingul modern, ceea ce îi determină să reacționeze pe măsură, în momentul în care se confruntă cu situații care nu sunt pe placul lor.
„La mine îmi place că sunt tot timpul vesel. N-am avut niciodată depresie. Eu vin și dintr-o altă generație și încerc să înțeleg tineretul ăsta. Nu mi se pare un moft, dar educația părinților îi aduce aici. Nu sunt de acord nici cu generația cheia de gât, cum a fost a mea, dar cred că depresia și acest bullying vine și din cocoloșismul acesta. Trebuie să avem grijă să vorbim frumos, cu perdeluță, să nu ridicăm tonul la ei, mai trebuie și scuturați. Eu încerc să fiu un tată bun, dar nu știu dacă sunt. Mai trebuie ridicat și tonul.”, a mai spus prezentatorul de la Kanal D.
„Cel mai mult am avut 140 de kilograme, iar cel mai puțin 78, până la 22 de ani. În 6-8 luni am pus cam 60 de kilograme. Eram la Dansez pentru tine. Eu trebuia să mănânc mult, pentru că făceam foarte mult sport, antrenam echipele zilnic, eram în baletul Edi Stancu. În momentul în care am fost doar coregraf, m-am îngrășat 60 de kilograme, dar eu niciodată nu mi-am dat seama că m-am îngrășat atât de tare.”, a mai dezvăluit el.
Citește și: Maria Dragomiroiu, rețeta tinereții. Cu ce se spală artista pe față: ”Eu nu mă culc până nu...” / EXCLUSIV
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: bursucu dansator dietă gelos
Mi-Th Influencer, emisiunea...