Cabral se pregătește să ia o nouă pauză de la televiziune: „Am refuzat cam tot. E mult mai importantă familia”
Data publicării:
Cabral urmează să dispară o perioadă de pe micile ecrane, așa cum s-a întâmplat și în urmă cu câteva luni.

Cabral a revenit de curând în televiziune, după o binemeritată pauză de câteva luni. Acesta și-a dorit cu orice preț să stea acasă, cu familia, atunci când s-a încheiat proiectul „Sunt celebru, scoate-mă de-aici”, lucru care s-a și întâmplat. Insistențele colegilor de trust, dar probabil și dorul de televiziune l-au determinat pe acesta să se reîntoarcă mai repede decât și-a propus pe micile ecrane, acolo unde prezintă acum emisiunea „Ce spun românii”, de pe Pro TV. Chiar dacă publicul îl urmărește, iar cei din jurul său îi apreciază profesionalismul, Cabral spune că se gândește să ia din nou o pauză. Familia este mai presus de orice, spune el, iar timpul petrecut cu micuții este prea puțin, atunci când acesta trebuie să fie la televizor.

„Plănuisem să stau acasă 6-8 luni și am stat 3, m-au rugat colegii să mă întorc, aveam niște treabă de făcut, am fost trădat. Dar acum urmează să terminăm acest proiect, nu am mai luat nimic, am refuzat cam tot, tocmai pentru a sta cu piticii acasă. Nu este că mai vreau o pauză, dar încerc să dozez foarte bine munca și timpul pe care îl dozez cu familie. E importantă meseria, e important job-ul, dar, în același timp, e mult mai importantă familia.”, a dezvăluit Cabral pentru ego

Te-ar putea interesa și: Cabral și Andreea Ibacka, obiceiul care le menține pasiunea în relație: „Ne-am cultivat treaba asta”

Cum se proiectează Cabral la bătrânețe

Dacă acum nu poate face tot ce-și dorește, întrucât este în lumina reflectoarelor și ar putea fi taxat la orice pas, la bătrânețe, Cabral este sigur de faptul că-și va da frâu liber tuturor gândurilor și dorințelor nebunești. 

„Îți zic sincer că îmi doresc la bătrânețe să fiu cel mai nebun moș de la mine din cartier. Am de gând să mă duc să îmi scot un certificat de zdrăngănit ca să nu mă poți băga la zdup și să încep să fac toate prostiile, să fiu moșul care aleargă gol prin cartier. Atunci nu o să mai fiu la televizor, nu o să mai fiu de interes.”, a mai continuat el, pentru sursa citată.

Citește și: Cabral: „Am descărcat TIR-uri cu cârca, am cărat moloz pe șantier, am schimbat roți, am sudat garduri, am fost paznic de noapte”

Cum și-a anunțat Cabral pauza în televiziune, în urmă cu câteva luni

În urmă cu câteva luni, Cabral își anunța fanii faptul că  se va retrage o perioadă din televiziune. Acesta le explica atunci celor care-l urmăresc faptul că a obosit, motiv pentru care are nevoie de timp pentru a-și trage sufletul și pentru a se reconecta cu propria persoană.

„În viața reală fiecare se chinuie cu proprii șlapi, are propriile zbateri, cară proprii saci de cartofi. Ei, fix de cartofii ăștia zic acum. Eu… o să-i las puțin pe-ai mei pe trepte, aici. Nu că mă opresc, nu că mă las. Nu că-mi place sau că nu-mi mai place. Nu că nu mai am chef.

Dar am obosit. Știu că sună a răsfăț… am obosit ăsta. Poate e, nu știu. Ce știu sigur este că am stat de vorbă cu mine toată viața… așa am reușit să fiu mai bun azi decât ieri, așa am putut să mă depășesc, așa m-am convins să nu mă opresc și să trag mai departe, să zâmbesc, să-mi îmbrățișez oamenii.”, scria pe blogul său personal acesta, în urmă cu câteva luni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Cabral  pauza  retragere  televiziune 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel