Născut din părinţi creştini, Sfântul Teodot a avut parte de o educaţie desăvârşită, care a inclus şi deprinderea valorilor creştine. A fost hirotonit episcop al cetăţii Cirene din Cipru. A trăit în timpul împăratului roman Liciniu (308-324), persecutor al creştinilor.

"Atunci era prigonire mare împotriva creştinilor, împărăţind păgânul Liciniu (308-324), iar în Cipru era ighemon Savin. Dorind sfântul să fie muncit pentru Hristos, se certa cu îndrăzneală cu elinii, mustrând rătăcirea lor şi propovăduind pe Hristos, adevăratul Dumnezeu" (Vieţile Sfinţilor).

Auzind de aceasta, guvernatorul Savin a poruncit să fie prins. Înştiinţându-se, Sfântul Teodot n-a aşteptat să vină după dânsul, ci îndată s-a dus singur la stăpânitor şi, stând înaintea lui, i-a zis: "Iată cel pe care îl cauţi, eu sunt! Nu m-am ascuns de tine, nici nu sunt adus cu sila, ci de voia mea am venit. Căci adevărul, pe care nu se cade a-l ascunde, trebuie a-l arăta, adică pe Hristos, Dumnezeul meu, să-L propovăduiesc; iar necurăţia şi neputinţa păgânătăţii voastre s-o vădesc" (Vieţile Sfinţilor).

Spunea Sfântul Teodot că ei, persecutorii, sunt înspăimântaţi de vreme ce pentru un creştin s-a tulburat toată cetatea şi oastea: "Pentru că se tem diavolii de un om care este rob al lui Hristos şi se sârguiesc ca nu cumva, scăpând din mâinile voastre ale muncitorilor, să ridice asupra lor mai mare război şi să biruiască neputinţa lor, biruind prin cuvinte pe cei ce le slujesc lor, având nădejdea cea deşartă spre dânşii". ("Vieţile Sfinţilor")

Pentru că îl mărturisea pe Hristos fără încetare în faţa guvernatorului, a fost chinuit cu cruzime, până şi piroane i s-au bătut în picioare, şi aşa, cu piroanele în picioare, alerga Sfântul, fiind silit de ostaşi pe drum.

Mulţi din cei care au văzut răbdare Sfântului Teodot şi au auzit cuvintele ce curgeau din gura sa, ca o miere, au crezut în Hristos, iar pe stăpânitorul la poruncile căruia un om era atât de rău chinuit îl ocărau.

Aflând de întoarcerea oamenilor, guvernatorul a poruncit ca Sfântul Teodot să fie aruncat iarăşi în temniţă, să nu înşele, spunea el, poporul cu fermecătoarele lui învăţături.

Sfântul Teodot a rămas în închisoare până în anul 313, an în care împăratul Constantin cel Mare a dat Edictul de la Milan, act prin care toţi creştinii întemniţaţi şi-au recăpătat libertatea. Liber, Sfântul Teodot şi-a reocupat scaunul episcopal şi după încă doi ani de slujire a adormit întru Domnul. Şi a luat îndoită cunună, a arhieriei şi a muceniciei, din mâna Lui Iisus Hristos, Care încununează pe nevoitorii Săi cu slavă veşnică. (sursa: vol. "Vieţile Sfinţilor"), notează Agerpres.