Sfântul Cuvios Alipie Stâlpnicul s-a născut în cetatea Adrianopole. Iar la naşterea sa, o mare lumină dumnezeiască a umplut casa. Acesta era semnul luminării faptelor lui celor bune, căci avea să fie lumina lumii.

Din tinereţe, Sfântul Alipie a trăit după poruncile Evangheliei, crescând în deplină înfrânare şi necunoscând altă bucurie decât cugetarea neîncetată la Dumnezeu.

După o vreme, a ales să trăiască în linişte şi singurătate, căutând un loc în care să poată petrece astfel. Într-un sfârşit a ales să vieţuiească pe un stâlp, asemănându-se Sfântului Simeon, stâlpnicul cel dintâi, dorind să suporte, din râvnă pentru Dumnezeu, zăduful, ploaia şi zăpada, grindina şi gerul fără de niciun acoperiş.

S-a făcut astfel, singur şi de bună voia sa, mucenic cincizeci şi trei de ani, pătimind pe stâlp ca şi cum ar fi fost răstignit pe cruce. Venea mulţime de norod să asculte de la el sfaturi de folos şi să se tămăduiască de boli.

Atât de plăcut s-a făcut lui Dumnezeu, încât chiar în viaţa sa era luminat cu lumina cerească. Căci de multe ori se arăta peste capul lui un stâlp luminat ca de foc şi tot locul acela îl lumina. Şi aceasta se făcea uneori ziua, iar alteori noaptea, când erau tunete şi fulgere. Atunci acea lumină cerească se arăta peste sfântul, mai sus de stâlpul acela.

Aceasta mulţi au văzut adesea, dintre cei bine credincioşi şi care vieţuiau cu sfinţenie. Iar unii, cărora li se întâmpla de vedeau de departe acea minune, li se părea că arde stâlpul sfântului cu foc nematerialnic; iar cei vrednici priveau luminat la acea lumină de negrăită slavă cerească. Căci aşa preamărea Dumnezeu pe plăcutul Său, notează Agerpres.