Camelia Pătrășcanu, horoscop pentru primăvara 2024. Zodiile care au parte de succes și de transformări
Data publicării:
Camelia Pătrășcanu a făcut noi previziuni astrale pentru perioada următoare.

Mai avem puțin și scăpăm de sezonul rece, iar Camelia Pătrășcanu dezvăluie ce le așteaptă pe zodii în această primăvară, potrivit Fanatik. Urmează, astfel, niște luni pline, intense, pentru anumite persoane care au de luat decizii, trebuie să comunice atent și direct și care pot avea parte de transformări și la locul de muncă. Pot veni multe reușite pe plan profesional și financiar pentru anumite zodii, însă este nevoie de muncă și efort continuu.

 

Berbec

Pentru Berbeci, primăvara le atrage atenția, în aprilie, asupra faptului că există niște vicii de procedură. Trebuie să repare o situație din spate ca să poată avansă așa cum își doresc. Pot avea discuții cu o persoană pe care s-au bazat și nu și-a făcut treaba bine.

Taur

Taurii pot avea un anotimp complicat mai ales în aprilie-mai. Ajung într-un punct în care lucrurile nu mai depind de ei. Unii vor să ajute, să sprijine pe altcineva. Pot avea multe stări, sentimente, trăiri în care simt că e atât de aproape rezolvare și lipsește doar un curaj, dar nu există acest curaj.

Gemeni

Gemenii au mare dorință de a fi în top. Vor să își schimbe viața în bine, să crească, să se ridice, nu neapărat în funcție, ci ca relevanță, ca importanță. Se gândesc serios la calitatea oamenilor care îi înconjoară. Sunt mai atenți la grupul de prieteni, la ce li se cere să facă pentru a fi acceptați de prieteni.

Rac

Racii au o hartă bună din punct de vedere al puterii afirmării acasă sau la muncă, în special în mai. E important să aibă dârzenie, insistență, hotărâre, astfel încât să poată lupta, să poată convinge. Cheia succesului este o foarte clară stabilire a obiectivelor.

Leu

Leii au multe planificări. Au curajul să spună adevăruri mari în martie, dar mai ales în aprilie și mai chiar și persoanelor care nu sunt obișnuite să li se spună adevărul în față. Din fericire, nu își fac dușmani, dar sunt competitivi în tot ce își propun să facă.

Fecioară

Fecioarele au o primăvară care le aduce sentimentul că trebuie să tragă tare, mai ales în aprilie și mai. Sunt la o întindere de palmă de o reușită. Trebuie să tragă tare, să aibă energie, să facă eforturi mari. Cumva, încep să calculeze lucrurile care sunt bune și care nu sunt bune pentru ele.

Balanță

Balanțele au o primăvară aducătoare de dispute și negocieri. Negocierile sunt bune, mai ales în business. Sunt ferme, pun punctul pe i, nu stau să fie păcălite, amânate. Vor răspunsuri rapid și clar. Asta poate genera un pic de agitație în jurul lor.

Scorpion

Scorpionii au multă muncă. Au și idei, iar martie e o lună foarte ofertantă. Sunt oportunități diverse de a face lucruri. Au chef. Fac chiar efort fizic și trebuie să se miște repede. Din fericire, au ajutoare, dar chiar ei trebuie să pună mâna foarte mult.

Săgetător

Săgetătorii au nevoie să își adune energia, mai ales în martie. Trebuie să își încalce bateriile, să fie mai blânzi cu ei, să se odihnească mai mult. Ideile atrag alte idei, se dezvoltă niște începuturi și nu prea mai au timp să respire în aprilie și mai.

Capricorn

Capricornii întorc o problemă pe toate fețele, încearcă toate versiunile posibile. Sunt multe cuvinte care se poartă între ei și alții, însă lucrurile devin mai coagulate pe măsură ce trece timpul, mai ales în aprilie 2024. Pe final de primăvară, în mai, pot simți primele progrese ale muncii lor.

Vărsător

Vărsătorii au primăvara aducătoare de preocupare pentru bani, în special în martie. Sunt mai hotărâți să câștige consecvent. Pot începe o lucrare care se desfășoară pe o perioadă mai lungă de timp. Altfel ambalează ceea ce fac, astfel încât să nu mai aibă sincope financiare.

Pești

Peștii au un martie 2024 în care se mobilizează. Au curaj, inițiativă și energie. Dau dovadă de maturitate și îi pot surprinde pe cei din jur. Își găsesc harul și le este mai ușor să acționeze. Sunt onești, nu mai pot minți, păcăli sau ascunde. Vor spune exact ce sunt sau ce simt.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Horoscop


DC Media Group Audience

Captură video: Facebook/StirileProTV

Motivul pentru care Lavinia Petrea a plecat de la pupitru în timpul jurnalului de știri de la Pro TV: „Am ieșit afară. Mihai mi-a ținut locul”

Captură video: Pro TV

Ștefania Ștefan a izbucnit în lacrimi, după ce a fost votată să intre la duelul de eliminare la Survivor All Stars: „Votul meu poate că a fost cerut de Zanni”

Captură video: YouTube/Românii au talent

Violeta Botezatu, aplaudată în picioare de toți jurații de la Românii au Talent: „M-a durut carnea pe mine la cât de mult mi-a plăcut” / VIDEO

Sursă foto: Instagram/Dan Cruceru

Dan Cruceru nu vrea să mai audă de Survivor România! De ce refuză să mai prezinte celebrul reality show: „Este traumatizant. Nu merită”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Horoscop 20 - 26 mai 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va avea parte de o mare reușită 

Sursă foto: Youtube/ Radu Tibulca

Menajera lui Cătălin Botezatu, incident neplăcut în locuința designerului: „Nu am auzit-o țipând”. Femeia și-a dat demisia imediat 

Captură video: YouTube/Canal33

Lună Plină din 23 mai 2024. Camelia Pătrășcanu, previziuni pentru toate zodiile

Captură video: Pro TV

Mesajul neașteptat pe care i l-a trimis Zanni lui Cătălin Măruță: „Mi-a scris pe Instagram”. Ce i-a răspuns prezentatorul TV

Sursă foto: Freepik

Top trei alimente care te vor ajuta să îți regenerezi ficatul și să slăbești

Captură video: Pro TV

Cristi Mitrea dă de pământ cu Zanni: „Pentru mine nu mai există în concurs. Ai fost eliminat, băiatul meu”

Captură video: YouTube/Românii au talent

La doar 11 ani, Maria Clara Postelnicu a cucerit inimile juraților de la Românii au Talent. Andra: „Prevăd un viitor extraordinar pentru tine” / VIDEO

Captură video: Kanal D. Captură video: Pro TV

Previziunea pe care Neti Sandu i-a făcut-o actriței Carmen Tănase. S-a aflat după 10 ani: „Mă uitam la ea și am zis «I-auite ce mi-a zis asta»”




pixel