Camelia Potec, însărcinată în 7 luni, ascunde pantofii cu toc de fiica cea mare. La doar cinci ani, Caelia-Ioana o copiază în toate pe mama ei: „Evit să fac acest lucru acasă, pentru că vrea și ea”
Data publicării:
Campioană olimpică în 2004, la Atena, și actual manager al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, Camelia Potec este și o mămică fericită. Însărcinată în 7 luni, ea știe că se va descurca foarte bine cu nou-născutul, pentru că este deja „călită” în viața de părinte de fetița ei, Caelia-Ioana.  

Aceasta va împlini 5 ani în luna septembrie și mama ei spune că a crescut-o să învețe să fie independentă. Ca orice fată de vârsta ei, e pasionată de prințese și de cărți.  

„Nu am obligat-o să facă absolut nimic, toate jucăriile, majoritatea hăinuțelor, toate cărțile și le alege singură, am învățat-o să fie așa, mai independentă. Asta nu înseamnă că-i cumpăr absolut orice își dorește, avem o limită, avem un anumit buget. Îi plac cărțile, iar acum suntem îndrăgostite de tot ce înseamnă prințese. Un alt lucru care nu a venit de la mine: trebuie să fim tot timpul în fustițe, trebuie să fim tot timpul make-up, să avem tot timpul tocuri și evit să fac acest lucru acasă, pentru că vrea și ea: și tocuri și make-up și să fie aranjată, pentru că acum în fiecare zi e altă prințesă” – Camelia Potec, președinte FRNPM. 

De altfel, pantofii cu toc sunt o adevărată pasiune pentru cea mică. De aceea, Camelia Potec pleacă de acasă încălțată în pantofi sport și se schimbă în mașină, unde nu poate fi văzută de fetiță.  

„Merge cu ai mei, a început ușor-ușor să ia pantofii cu toc. De aceea în momentul în care am un eveniment sau plec la birou, întotdeauna plec cu încălțări fără toc, pentru că în ziua respectivă o să vrea și ea să poarte tocuri și e periculos. Nu i-am cumpărat, dar știe unde-i țin eu, așa că nu e o problemă pentru ea” – Camelia Potec, președinte FRNPM. 

Caelia-Ioana a început deja să înoate 

Fiind fiica unei campioane olimpice la înot, cea mică a moștenit și iubirea pentru apă de la mama sa.  

„Merge cu grădinița la înot, după ce eu am încercat să o învăț să înoate, pentru că intră cu mine în bazin, dar nu mă ascultă. Am schimbat strategia. Acum o las să meargă singură. Bineînțeles că nu pot sta departe de bazin, dar cât timp nu mă vede că sunt acolo e foarte ascultătoare. Dacă aș apărea, cu siguranță că lucrurile s-ar schimba, ar deveni mai alintată, ar dori să vină la mine, să-mi arate că reacționează și cu doamna sau domnul antrenor la fel cum face cu mine, dar i-am spus: în momentul în care va învăța să înoate, atunci o să mai intru cu ea în bazin, până atunci nu mai intru. Și cumva suferă așa un pic, și am văzut-o ambițioasă, că-și dorește să învețe să înoate” – Camelia Potec, președinte FRNPM. 

Chiar dacă a făcut istorie în probele de liber, Camelia Potec a început seria performanțelor la FOTE, în 1995, acolo unde a devenit dublă campioană la... spate! Acum, ea a constatat că și fetița sa preferă tot înotul în stilul spate.  

„Am fost spatistă, am observat că și fiica mea tinde să înoate mai mult pe spate. Am câștigat primele medalii la spate, dar mă bucur că am schimbat procedeul, pentru că mi-a adus mai multe bucurii și satisfacții. A fost o alegere pe care am fost nevoită să o iau din cauza unor probleme de sănătate, probleme la umărul stâng. A fost o decizie grea, pentru că aveam de ales să schimb procedeul sau să mă las de înot” – Camelia Potec, președinte FRNPM. 

 

Camelia Potec este însărcinată pentru a doua oară

 

Sportiva este însărcinată în 7 luni și urmează să devină mamă pentru a doua oară. 

„Încep săptămâna prin a anunța/confirma că sunt însărcinată cu cel de-al doilea copil.

Iubesc copiii și am simțit cât de binecuvântată sunt atunci când a venit pe lume Caelia-Ioana.
De atunci, mi-am dorit pentru ea o surioară sau un frățior. Iată că astăzi, la cei 41 de ani ai mei, visul de a rămâne din nou însărcinată, s-a îndeplinit.

Am decis sa nu anunț până în acest moment pentru a mă proteja și a fi sigură că totul este bine. Nu mi-a fost deloc ușor in primele 2 trimestre de sarcină.
Acum, totul este ok!
Am intrat în ultimul trimestru!

Vă mulțumesc tuturor pentru înțelegere și îmi cer scuze celor cărora nu am putut să le confirm atunci când m-au întrebat.

Suntem extrem de fericiți! Așteptăm cu sufletul la gură să apară această nouă minune în viața noastră!”, este anunțul făcut de Camelia Potec pe contul său de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: camelia potec  fiica  mama  olimpica 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel