Când apare „Avatar: The Way of Water”. Disney a confirmat lansarea trailerului
Data publicării:
James Cameron va aduce fanii înapoi la seria Avatar în curând.

Disney a confirmat în cadrul evenimentul Cinema Con 2022  organizat la Las Vegas continuarea  seriei „Avatar” și a prezentat vizitatorilor și primul teaser al filmului  „Avatar: The Way of Water„.

Data de lansare a trailerului „Avatar: The Way of Water” a fost confirmată de Disney

Echipa filmului  va lansa și primul trailer  exclusiv în cinematografe, fanii având posibilitatea să descopere  primele imagini din „Avatar: The Way of Water”  înainte de vizionarea  blockbuster-ului  „Doctor Strange în Multiversul Nebuniei”, care poate fi vizionat pe marile ecrane, in avanpremiera, din data de 5 mai 2022.

Până acum, fanii știu puține despre continuarea seriei  „Avatar”, dar se așteaptă ca acest prim trailer să clarifice orice confuzie. Regizorul Cameron și echipa sa au confirmat că filmul va avea loc la câțiva ani după primul și vor petrece timp explorând oceanele Pandorei. 

Filmul „Avatar: The Way of Water„ va fi lansat în data de 16 decembrie 2022. 


Acțiunea se petrece  la mai bine de un deceniu după evenimentele din primul film, „Avatar: The Way of Water” și spune povestea familiei Sully (Jake, Neytiri și copiii lor), necazurile care îi urmăresc, sacrificiile pe care le fac pentru a fi în siguranță, obstacolele pe care le întâmpină pentru a rămâne în viață și tragediile pe care le îndură. Regizat de James Cameron și produs de Cameron și Jon Landau, filmul îi are în distribuție pe Zoe Saldana, Sam Worthington, Sigourney Weaver, Stephen Lang, Cliff Curtis, Joel David Moore, CCH Pounder, Edie Falco, Jemaine Clement, Giovanni Ribisi și Kate Winslet. Pentru a trezi interesul  publicului, studioul va relansa „Avatar” în cinematografe pe 23 septembrie. 

 

Sursa inspiraţiei regizorului ''Avatar'', James Cameron, dezvăluită într-o carte

 

Regizorul de film James Cameron este creatorul unora dintre cele mai frapante imagini de pe marele ecran, de la scufundarea pachebotului din ''Titanic'' până la scena în care actriţa Sigourney Weaver se luptă cu o creatură extraterestră în ''Aliens''. 

Ideile şi personajele sale originale au fost inspirate de începuturile ca tânăr artist în Canada, aşa cum dezvăluie cartea "Tech Noir: The Art of James Cameron", care reflectă modul în care ideile lui timpurii au evoluat în filme.


Cercetătorii au colectat schiţele şi picturile lui Cameron din tinereţe şi le-au compilat în capitole tematice. Când Cameron a citit prima dată cartea, a fost uimit. "Cred că acele fire tematice puternice au constituit surpriza sau revelaţia pentru mine, pentru că întotdeauna mi s-a părut că totul este împrăştiat", a spus regizorul.

Cameron a început să deseneze în copilărie, iar în tinereţe s-a concentrat pe scene bazate pe poveştile şi benzile desenate SF preferate.
 

Una dintre primele sale incursiuni în lumea cinematografiei a fost crearea lumii fantastice din "Xenogenesis", un film care nu a văzut niciodată lumina zilei, însă o variantă-pilot poate fi văzută pe YouTube.


Cartea prezintă pagini de artă conceptuală din filmul care nu a fost produs, o mare parte dintre imagini prefigurând scene din "The Terminator", "Aliens" şi "Avatar".
 

"La fiecare idee pe care am avut-o vreodată pentru o plantă, un animal, o planetă ori o tehnologie sau un robot sau orice altceva pur şi simplu m-am oprit din viaţa mea timp de un an şi jumătate şi am desenat totul. Acestea sunt într-adevăr toate lucrurile cu care mă jucam", a spus Cameron.
 

"The Terminator" s-a bazat pe un vis în care regizorul a văzut un om robotizat care iese din flăcări, o secvenţă din "Aliens" s-a bazat pe un coşmar, iar umanoizii albaştri Na'vi din "Avatar" îşi au originea într-un vis povestit de mama lui.

Cameron şi-a transformat desenele fantastice în realitate, creând extratereştri corecţi din punct de vedere anatomic, maşini complet operaţionale şi nave spaţiale aerodinamice.

"Îţi dă senzaţia că ceea ce se întâmplă este foarte real şi foarte aproape. Îţi poţi proiecta mintea pe ecran şi în poveste pentru că... ceea ce se întâmplă pare că ar putea fi real", a spus el.

Cartea "Tech Noir: The Art of James Cameron" este publicată de Insight Editions şi este disponibilă, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Cinematografie
Tagurile articolului: avatar  avatar- the way of water  film  james cameron  trailer 


DC Media Group Audience

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Victoria Ghiță. Captură video: YouTube/Românii au talent

„Ai mari șanse să câștigi Românii au Talent”. Cei patru jurați au fost impresionați de stilul de dans al Victoriei

 Astrologul Remus Ionescu. Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Cele mai favorizate zodii în luna mai 2024. Astrologul Remus Ionescu: „Ei au noroc din senin”

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Clanul, sursa foto Instagram, Cătălina Grama

Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”

Chef Ștefan Popescu, Instagram/ pexels.com

Câte minute se fierb, de fapt, ouăle de Paște și ce trebuie să faci ca să nu se crape coaja. Secretele lui chef Ștefan Popescu de la Chefi la Cuțite

FOTO FACEBOOK Chuando Tan

Secretul bărbatului care are 60 de ani, dar arată de 20! Ce mănâncă omul care nu suportă procedurile cu botox

prof. dr. Irinel Popescu

Prof. Dr. Irinel Popescu, avertisment privind un medicament extrem de popular printre români: Dă o boală gravă

Adrian Minune,Selly, captură video youtube/ Selly

Cea mai mare sumă câștigată de Adrian Minune la o nuntă. Selly, șocat: „Într-o seară? Incredibil”




pixel