Care a fost ultima dorință a lui Nelu Ploieșteanu: "Ne spunea că e tare supărat"
Data publicării:
Vestea morții lui Nelu Ploieșteanu a șocat pe toată lumea. Artistul a deedat, după o luptă grea cu virusul care a împânzit o lume întreagă.

Nelu Ploieșteanu s-a stins din viață în această dimineață, la vârsta de 70 de ani. Artistul fusese infectat la începutul lunii martie cu SARS-CoV-2. Marele artist de muzică lăutărească a ajuns la spital pe data de 13 martie, unde medicii au decis să-l intubeze din cauza faptului că nu putea respira.

Durerea familiei este cu atât mai mare cu cât, înainte de a fi intubat, artistul i-a transmis fiicei sale ultima lui dorință.

” Ne spunea că e tare supărat că nu a mai ajuns la mormântul fiului său și îi spunea fiicei, care l-a însoțit la spital, să se ducă să-i aprindă o lumânare, când se va încheia carantina, în Jud. Ilfov. A venit la spital pe 11 martie, dar a plecat pe semnătură. A revenit pe 13 martie, pentru că nu putea respira.”, a dezvăluit pentru Impact un cadru medical din unitatea sanitară în care solistul este internat.

Anunțul trecerii în neființă a artistului a fost făcut de către Mara Bănică, pe rețelele de socializare.

„Speram să nu primesc niciodata vestea asta… Drum bun, nea Nelu! Să te ierte bunul Dumnezeu şi să-ti Odihnească sufletul în Rai!”, a scris jurnalista pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: nelu ploiesteanu 






pixel