Care este starea de sănătate a Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii după ce a fost internată într-o clinică din Londra
Data publicării:
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în vârstă de 95 de ani, îşi va petrece ziua de vineri odihnindu-se şi participând la câteva îndatoriri oficiale mai uşoare, după ce a petrecut o noapte într-o clinică din Londra, pentru prima dată după mulţi ani, unde suverana s-a internat, potrivit Palatului Buckingham, pentru câteva "investigaţii preliminare".

Elisabeta a II-a, cel mai vârstnic monarh din lume şi suveranul cu cea mai îndelungată domnie din istoria Marii Britanii, a petrecut într-un spital londonez noaptea de miercuri spre joi, dar s-a întors la Castelul Windsor din vestul Londrei în ziua următoare. Potrivit reprezentanţilor casei regale, suverana britanică are o stare de dispoziţie bună şi şi-a reluat activitatea.

Regina, care şi-a anulat o vizită oficială în Irlanda de Nord miercuri, a fost sfătuită de medicii ei să se odihnească, a precizat biroul de presă de la Palatul Buckingham, însă motivul spitalizării sale nu are legătură cu maladia COVID-19.

"În urma sfatului medicilor de a se odihni câteva zile, regina s-a internat miercuri după-amiază pentru câteva investigaţii preliminare, s-a întors la Castelul Windsor astăzi la ora prânzului şi are un moral ridicat", a anunţat joi seară Palatul Buckingham.

Angajaţii casei regale nu au oferit detalii despre motivul care a cauzat acea internare, iar unii dintre corespondenţii pe teme regale ai unor companii mass-media au spus că speră ca versiunea oficială anunţată de Palatul Buckingham să descrie cu exactitate situaţia medicală a suveranei.

"Trebuie să sperăm că putem să ne bazăm pe ceea ce Palatul Buckingham ne transmite în această perioadă", a declarat Nicholas Witchell, corespondent BBC.

O sursă din anturajul casei regale a dezvăluit că regina Elisabeta a II-a a petrecut noaptea de miercuri spre joi la spitalul King Edward VII din centrul Londrei din motive practice şi că echipa ei de medici a preferat o abordare precaută.

Aceeaşi sursă a mai spus că suverana se odihneşte şi că va participa vineri la câteva îndatoriri oficiale uşoare.

Regina Elisabeta a II-a, care este şef de stat în 15 ţări şi teritorii, a revenit la biroul ei de lucru încă de joi după-amiază, a adăugat sursa.

Suverana, care a urcat pe tron într-o perioadă în care Marea Britanie începuse să renunţe la puterile sale imperiale, a simbolizat stabilitatea pentru mai multe generaţii de cetăţeni britanici, crescând popularitatea monarhiei în pofida schimbărilor seismice de pe scena politică, socială şi cultură a ţării, care ameninţau să transforme regalitatea într-o instituţie anacronică.

Maniera în care regina Elisabeta a II-a s-a dedicat, în linişte şi fără să se plângă, îndatoririlor ei oficiale, chiar şi la o vârstă înaintată, i-a adus suveranei un respect profund în Marea Britanie şi în străinătate, chiar şi din partea republicanilor, care şi-ar dori ca monarhia să fie abolită.

Regina Elisabeta a II-a şi-a petrecut seara de marţi găzduind o recepţie la Castelul Windsor pentru mai mulţi miliardari şi oameni de afaceri, la care a fost prezent şi Bill Gates, după ce prim-ministrul britanic Boris Johnson a convocat o conferinţă dedicată investiţiilor ecologice înainte de debutul Conferinţei ONU privind schimbările climatice (COP26).

Elisabeta a II-a, alături de fiul ei cel mare şi moştenitor al tronului, prinţul Charles, în vârstă de 72 de ani, şi nepotul ei prinţul William, în vârstă de 39 de ani, i-au întâmpinat pe oaspeţii acelei recepţii, printre care s-a aflat şi trimisul special al Statelor Unite pentru probleme de climă, John Kerry, fără să poarte măşti sanitare.

Suverana a fost fotografiată lângă Boris Johnson, în timp ce zâmbea şi discuta cu participanţii la recepţie.

Regina Elisabeta a II-a, care va sărbători în 2022 împlinirea a 70 de ani de când a urcat pe tronul ţării, este renumită pentru sănătatea ei robustă. Ultima ei noapte petrecută într-un spital datează din 2013, când a suferit din cauza unor simptome cauzate de o gastroenterită.

Suverana a trecut cu bine şi peste o operaţie de cataractă în 2018 şi o intervenţie chirurgicală la un genunchi în 2003, însă, în general, reprezentanţii casei regale nu discută în public chestiuni care ţin de sănătatea lor.

Prinţul Philip, cu care regina a fost căsătorită timp de peste şapte decenii, a murit în luna aprilie la vârsta de 99 de ani.

Decesul soţului ei nu a oprit-o însă pe Elisabeta a II-a să îşi continue angajamentele oficiale, deşi vârsta ei înaintată a obligat-o să delege mai multe îndatoriri prinţului Charles şi altor membri ai familiei regale, notează Agerpres. 

În această lună, regina britanică a fost văzută pentru prima oară mergând în public cu ajutorul unui baston, cu excepţia perioadei de după operaţia ei de la genunchi.

Următorul angajament oficial major al reginei Elisabeta a II-a va avea loc spre sfârşitul acestei luni, când suverana britanică îi va primi pe liderii lumii care vor participa la COP26, ce va avea loc în oraşul scoţian Glasgow. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: International
Tagurile articolului: internata  regina elisabeta  sănătate  stare 


DC Media Group Audience

Jador/ captură video Youtube, Spectacola

Cine va cânta la nunta lui Jador: „Datorită lui sunt astăzi în muzică”. Care este tradiția la care artistul vrea să renunțe / video

Cătălin Moroșanu, Iancu Sterp/ captură video Spectacola, Instagram

Cătălin Moroșanu, reacție după scandalul cu Iancu Sterp la Survivor: „Nu e ok să te pui cap în cap cu cineva care e luptător. Ce s-a văzut a fost eronat”/ video

Captură video: Pro TV

Andrei Ciobanu, dezamăgit de gestul pe care l-a făcut TJ Miles la Survivor All Stars: „Am rămas cu un gust amar” / FOTO

Alina Bădic - horoscop aprilie 2024

Alina Bădic a venit cu horoscopul 21– 27 aprilie 2024. Zodia care va lua o decizie bună care uimește pe toată lumea

Victoria Ghiță. Captură video: YouTube/Românii au talent

„Ai mari șanse să câștigi Românii au Talent”. Cei patru jurați au fost impresionați de stilul de dans al Victoriei

Dorian Popa, Laurențiu Reghecampf, captură video Youtube

În plin scandal cu Reghecampf, Anamaria Prodan îi cere sfatul lui Dorian Popa: „Mă doare sufletul că în direcția asta se îndreaptă și băiatul meu cu tatăl lui”

Captură video: Pro TV

Ana Porgras, moment de gelozie la Survivor All Stars, după cina romantică dintre Zanni și Alexandra Duli: „Nu înțelegeam de ce a ales-o pe ea”

 Astrologul Remus Ionescu. Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Cele mai favorizate zodii în luna mai 2024. Astrologul Remus Ionescu: „Ei au noroc din senin”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscop cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru fiecare zodie până pe 1 mai

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Captură video: YouTube/La Măruță

Ana Pal a dat cărțile pe față. Adevăratul motiv pentru care a fost eliminată de la Survivor All Stars: „A fost nedrept” / VIDEO




pixel