Andreea Antonescu rupe tăcerea despre decizia Andreei Bălan de a nu o invita la concertul de la Sala Palatului: „Am împărțit scena și viață pentru o perioadă lungă”
Carmen Brumă trece prin momente delicate, după ce a fost nevoită să se mute cu familia sa din locuința în care stăteau cu chirie. Soțoa lui Mircea Badea a declarat că a trebuit să își facă bagajele și să plece, deoarece nu au reușit să obșină prelungirea contractului.
Cu toate astea, Carmen Brumă este fericită de faptul că și-a găsit foarte ușor o nouă locuință, exact pe placul ei.
„A fost o istorie mai complicată. Nu ne planificasem neapărat să ne mutăm, dar așa a fost situația. A trebuit să facem față și să căutăm urgent un apartament în care să stăm și sunt foarte fericită că am găsit ceva un pic peste așteptările mele.
Cred că a fost un noroc pe care l-am avut. Noi stăteam cu chirie într-un loc în care ne-am simțit foarte bine, că stăteam de foarte mulți ani acolo.
Nu s-a mai putut prelungi contractul și atunci am fost puși în situația de a ne găsi foarte rapid un alt loc”, a declarat Carmen Brumă într-o emisiune de la Antena Stars.
Carmen Brumă a ajuns la tribunal, pentru a oferi o explicație cu privire la o plângere penală pe care vedeta a depus-o în 2019. Atunci, partenera de viață a lui Mircea Badea s-a confruntat cu un furt de identitate, din partea unei firme care vindea pastile de slăbit. Vedeta și-a atenționat fanii la vremea aceea că totul este fals și să nu aibă încredere în aceste tipuri de produse, însă antrenoarea de fitness nu a vrut să se oprească aici, ajungând chiar în instanță.
”O reţea internaţională de escroci îmi folosea numele, imaginea, pentru a vinde nişte produse de slăbit, cu care eu nu aveam nicio legătură, despre care habar n-aveam, nu le încercasem niciodată. Eu am făcut ceea ce trebuia să fac, am făcut plângere penală la momentul respectiv, am mers la televizor, am avertizat oamenii să nu cumpere pentru că în niciun caz nu sunt încercate de mine, că nu am habar despre acest lucru şi că este o înşelătorie, am scris pe paginile mele de socializare, am postat inclusiv plângerea penală şi am aşteptat ca justiţia să-şi facă treaba.”, a spus Carmen Brumă, la Antena Stars, potrivit spynews.
Mai mult, Carmen Brumă dezvăluie că această firmă și-a încheiat activitatea în prezent, astfel încât justiția ar fi trebuit să-și facă treaba mai repede. Aceasta susține că au mai fost multe vedete vătămate, însă niciuna nu a dorit să depună plângere penală, după cum a acționat ea.
”Am aşteptat în 2019, în 2020, în 2021 şi în 2022 până acum o săptămână, când avocatul meu a fost sunat de către poliţie, şi a fost invitat împreună cu mine să dau detalii despre această plângere penală. Între timp, situaţia nu mai există pentru că escrocii, prin 2021, au încetat, au vândut pe spatele meu de s-au săturat şi au trecut la alte persoane publice, pentru că nu am fost doar eu în situaţia asta, sunt foarte multe persoane publice din România care au păţit lucrul acesta şi, din câte ştiu, eu sunt singura care a făcut plângere penală. Am depus o plângere penală în 2019 şi în 2022 am fost invitată la poliţie să dau detaloi despre această plângere, în condiţiile în care această situaţie nu mai există.”, a mai spus Carmen Brumă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: aparatament Carmen Bruma chirie
Anca Dimancea vine cu...