Carmen Brumă și Adina Halas, secretul prieteniei de-o viață: „Se întâmplă tot felul de lucruri”
Data publicării:
Adina Halas a vorbit despre prietenia de peste 20 de ani pe care o are cu Carmen Brumă. 

Carmen Brumă și Adina Halas sunt prietene de ani de zile. Cele două sunt legate și de aceeași pasiune: sportul și stilul de viață cât mai sănătos, pe care îl promovează chiar și atunci când merg în vacanțe. Mame de băieți, dar și femei de carieră, acestea par de nedespărțit, iar cei doi copii par că le copiază perfect.

“O să râzi, dar nouă ne plac antrenamentele total diferite. Ei îi place să alerge, eu urăsc alergatul. Mie îmi place să trag fiare, ea urăște să tragă fiare. Cu toate acestea, există și anumite tipuri de antrenamente pe care le practicăm împreună și ne plac, genul de antrenamente funcționale. Se mai întâmplă să mergem undeva în vacanță și acolo alergăm sau facem câteva exerciții împreună. Eu am alergat și un semimaraton pentru că ea m-a provocat și m-a tras după ea. Îți dai seama, să alergi 21 de kilometri, atunci când nu îți place să alergi, este ceva. Am reușit să fac lucrul acesta, mă mândresc. Acum, ea este datoare să vină cu mine la crossfit.”, a declarat Adina Halas, potrivit ego.ro

VEZI și: Carmen Brumă: 5 reguli pentru o alimentație sănătoasă în post

 

Carmen Brumă și Adina Halas, pasionate de dulciuri

Cele două vedete mai au în comun și pasiunea pentru dulciuri. În timp ce Carmen Brumă reușește să-și țină din frâu această plăcere nevinovată, Adina Halas recunoaște că mai cade pradă tentației uneori.

“Ne plac dulciurile. Carmen, cel puțin, are o disciplină de fier. Dar vorbesc despre mine, dacă săptămâni în șir aleg să nu mănânc dulce pentru că nu este foarte sănătos pentru organism, în vacanță îmi dau voie să ronțăi o înghețată, o baclava sau mai știu eu ce desert din zona în care mă aflu atunci. Știu că dacă acumulez kilograme în plus nu mă voi simți foarte bine și o să trec zile în șir prin chinul dietelor, aleg să am grijă la momentul respectiv. Mai facem puțin antrenament, mai mâncăm o înghețată, două, trei. Fără limite în vacanță.”, a mai spus ea.

Când NU trebuie să te cântărești. Carmen Brumă: „Plusurile pe cântar sunt cauzate de retenția de lichide”

 

 

Copiii celor două, de nedespărțit

Mai mult, destinul a făcut ca cele două să fie mamele a doi băieți de vârste apropiate. Cei doi  micuți se înțeleg de minune, ba chiar au moștenit deja pasiunea principală pe care o împărtășesc și mamele lor. 

“Copiii noștri sunt prieteni foarte buni. Când noi suntem în vacanță și ne apucă sportul, de regulă ei ne filmează sau ne fac poze. Nu prea îi luăm după noi atunci când facem genul acesta de exerciții pentru că ei oricum sunt tot timpul în mișcare. Și băiatul ei, Vlad, dar și Serghei al meu, înoată, aleargă, fac tot felul de sporturi. Serghei face de la 5 ani judo, schiază. Nu trebuie să îi mai luăm și cu noi la sport, este suficient.”, a continuat Adina Halas, pentru sursa citată.

Carmen Brumă, la minus 35 de grade, goală, pe balcon: „M-a găsit maică-mea. A fost dramatic”. Motivul pentru care antrenoarea stătea dezbrăcată în frig

„Băieții aceștia se iau unul după celălalt!”

“Este bine că așa putem avea două surse din care să aflăm ce s-a întâmplat cu adevărat. Există tot felul de probleme. Serghei a primit de ziua lui ce își dorea foarte mult, o fetiță de bulldog francez. Noi am mai avut o fetiță de bulldog francez, dar bătrânețea ne-a răpit-o acum 4 ani. Serghei își dorea foarte mult, din nou, să aibă cățel. S-a întâmplat lucrul acesta, iar din momentul în care Vlad a văzut cățelul, în fiecare zi am primit mesaje care îmi spune: “Eu ce mă fac? Iar mi-a zis de cățel! Venim să vedem cățelul!” Cred că o paște și pe ea cățelul. Nu și-ar dori neapărat să aibă responsabilitatea unui bebe în casă, na, un cățel este o responsabilitate de un anume fel. Dar, iată, se întâmplă tot felul de lucruri. Băieții aceștia se iau unul după celălalt!”, a mai dezvăluit Adina Halas.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: adina halas  Carmen Bruma  prietenie 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă

Captură video: Instagram/rux.si.opulenta. Captură video: TikTok/bogdan.1111

Rux, ironii la adresa Andreei Bănică după momentul incendiar de pe scenă: „E ca și cum le arunca. Parcă voia să le arunce pe oameni”

Captură video: YouTube/Kanal D Romania. Dan Diaconescu, captură video Youtube

Silviu Prigoană ar fi fost otrăvit? Dan Diaconescu aruncă bomba în legătură cu moartea fostului om de afaceri: „Substanța pe care el ar fi ingerat-o la Bran se cheamă Novichok”

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel