Carmen Harra, dezvăluiri neașteptate despre sarcina Deliei, după ce i s-a prezis că va avea o fiică: „Îi este frică să nu se întâmple ceva dacă face acest copil”
Data publicării:
Carmen Harra a făcut premoniții neașteptate, după ce Deliei i s-a prezis că va avea o fiică.

Delia și-a uimit fanii prin cea mai recentă postare a sa. Vedeta, ajunsă la vârsta de 40 de ani, nu are copii, chiar dacă de multe ori a vorbit despre acest subiect și a dat de înțeles că și-ar dori. Acum însă, o femeie i-a făcut artistei un test băbesc, prin care i-a dezvăluit ce sex va avea bebelușul ei. Dacă inelul se învârtea în cerc, atunci artista va deveni mamă de fată, iar de se mișca în stânga și în dreapta, atunci va avea un băiat. În cele din urmă, testul a arătat faptul că Delia va avea o fată.

Carmen Harra, premoniții neașteptate despre sarcina Deliei

Ulterior, Carmen Harra a făcut previziuni neașteptate despre Delia. Celebra clarvăzătoare a avut o intervenție recentă în cadrul emisiunii lui Cristi Brancu, după ce Deliei i s-a prezis că va avea o fetiță.

Carmen Harra a mărturisit că artistei îi este frică în ceea ce privește rolul de mamă. Cât despre relația Deliei cu soțul ei, celebra clarvăzătoare a precizat că se potrivesc perfec și vor avea o relație de durată.

"Ea nu are cifra banilor, dar Răzvan este cifra.Ea într-adevăr face banii, dar dacă banii ar rămâne pe mâna Deliei s-ar alege praful de ei, dar datorită lui Răzvan banii ăia cumva se sedimentează. Ea îi face, dar el este cel care reușește cumva să-i multiplice. Și chiar dacă a făcut o greșeală cu criptomonedele, găsește alte modalități de a multiplica banii. Nu se va strica (n.r- relația lor). El o completează, ea are nevoie de această completare, altfel Delia este total pierdută, este un om extrem de emoțional.

Problema ei numărul unu este să devină mamă! Pe ea o urmărește cifra 2.

Frica ei de a deveni mamă vine dintr-o viață anterioară, dintr-o experiență care nu este din viața asta. Trebuie să își învingă frica. Trebuie să facă acest copil până nu este prea târziu! Am mari îndoieli că îl va face, pentru că anul ideal era, de fapt, anul trecut. Cu cât trece vremea, intră într-o perioadă mult mai dificilă pentru a avea copil, dată fiind vârsta ei. Sperăm că va avea acest copil și își va rezoluționa karma asta pe care o trage în viața asta. De aici și legătura incredibilă cu mama ei! Vreau să își rezolve karma asta care vine dintr-o altă viață.", a declarat Carmen Harra, în emisiunea amintită.

"Ei îi este frică să nu se întâmple ceva dacă face acest copil"

Carmen Harra a precizat că această frică de a fi mamă se datorează sensibilității excesive pe care artista o are.

"Vreau să treacă peste frică. E o frică ce se găsește în memoria reactivă a subconștientului, fiindcă acolo sunt toate memoriile cu care venim pe lume. Ei îi este frică să nu se întâmple ceva dacă face acest copil. Frica asta nu-i permite să fie gravidă și se autoblochează.

Delia este un om extrem de emotiv și de aici și talentul ei remarcabil și sensibilitatea extraordinară. O emoție ieșită din comun. Răzvan o balansează, îi ține echilibrul. Dacă n-ar fi el, ea s-ar pierde. Are șanse să aibă acest copil. Eu văd totuși șansa de a avea acest copil. Nu știu dacă e fată sau băiat, nu mai contează, dar să își împlinească acest vis și să spargă bariera asta de care se izbește de atâția ani.", a adăugat Carmen Harra.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului:   carmen harra  Delia  sarcina 

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Celebrul artist Gabriel Cotabiță s-a stins din viață,...

pixel