Carmen Harra, avertismente dure pentru români! Vom fi loviți de probleme financiare mari: „Pe vara anului ăsta”
Data actualizării:
Data publicării:
Carmen Harra a făcut noi previziuni sumbre pentru oamenii din întreaga lume, care vor fi loviți de problemele financiare.

Vin vremuri grele pentru oamenii din întreaga lume, pe plan financiar, iar românii nu fac o excepție. Asta avertizează Carmen Harra, care a făcut noi previziuni pe această temă. Celebra clarvăzătoare spune că a anticipat această situație fără precedent în urmă cu mulți ani de zile, însă pe atunci nimeni nu s-ar fi gândit că lucrurile acelea pot deveni realitate. Schimbările nu se opresc însă aici, spune ea. Trebuie să ne pregătim că uităm de bancnotele tradiționale de hârtie, care vor fi curând înlocuite de unele digitale.

"Eu vorbeam de colapsul bancar de vreo 20 de ani, când părea absolut imposibil. Iată că au venit vremurile și vremurile astea noi trebuie să le înțelegem. Eu cred că este un motiv să se schimbe sistemul monetar. Indicația colapsului bancar duce la concluzia că sistemul monetar, care e grav o perioadă de timp, dă semne de îmbătrânire, că trebuie revigorat, transformat, să se schimbe în altceva.

Aici o să vedem schimbări foarte mari, în special în anii care urmează, din anul ăsta până în 2029. Cât de imposibil pare, noi nu o să avem un viitor dolar, euro, nu o să avem lei, o să avem o altfel de monedă. Nu o să mai avem, de fapt, monede, nu o să mai avem bani de hârtie. Acestea sunt lucruri pe care noi le-am creat și așa cum le-am creat trebuie să le transformăm într-o monedă universală, electronică. Gândiți-vă să aveți altfel de forță economică, să o centrați într-un alt fel, unde valoarea muncii voastre să nu se piardă, ci dimpotrivă să crească în timp. Aici vom ajunge, toată lumea își va scoate banii din bănci.", a declarat Carmen Harra, potrivit wowbiz

VEZI și: Carmen Harra, prognostic despre relația Anamariei Prodan cu iubitul misterios: „Mama ei a îndreptat-o spre cineva”

Inflația va crește în continuare, susține Carmen Harra

Panica nu se va instala imediat în populația, lasă de înțeles Carmen Harra, care spune că analiștii economici vor încerca să liniștească populația și să dea de înțeles că aceste fenomene sunt total sub control. Totuși, dacă ele erau, într-adevăr, controlate, atunci inflația ar fi fost și ea una normală, consideră Carmen Harra.

"În România, pe vara anului ăsta, toamna anului ăsta, dacă nu și mai repede o să vedem și în băncile pe care le știți că intră în acest fenomen. Fenomenul, în general, s-ar putea să dureze o perioadă de timp și aici o să vină niște analiști economici și o să vă mintă în față și o să vă spună cum totul e bine și cum totul este sub control. O să ne mintă, pentru că nu au altă variantă, nu vor să creeze panică. Vor să dea sentimentul că e ceva ce se poate controla. Dacă se putea controla, controlau inflația. Iată că oricum au încercat să o controleze, e mai rea ca oricând și continuă să fie tot mai rea. Banii ar trebui să fie cheltuiți, investiți. Acum, dacă îl ținem la ciorap, el de la o zi la alta își pierde din valoare. Fiți atenți și la criptomoneda asta, și aici vor fi probleme.", a explicat Carmen Harra.

Citește și: Divorțul dintre Oana Matache și Răzvan Miheț, intuit din ziua nunții. Carmen Harra, motivul real care a provocat separarea: "Oana pornește cu piciorul stâng în căsătoria cu Răzvan"

Ce spune despre un posibil război

Cât despre izbucnirea unui nou război, Carmen Harra spune că pericolul nu a trecut, iar în anii ce urmează putem avea parte de o astfel de tragedie. 

„Părerea mea e că pericolul unui război mare e în 2024 și 2025.  Anul ăsta s-ar putea să se ajungă la o tratativă între Rusia și Ukraina. Rusia a mizat pe ajutorul Chinei, care nu se va întâmpla cum vor ei, și nu au alternativă decât să bată în retragere – oricât nimeni nu crede că Putin poate să bată în retragere. Eu anticipez că lucrurile puțin să se calmeze în a doua perioadă a anului, doar că un mare pericol urmează anul viitor, dar vom vorbi la momentul oportun. Deocamdată să încercăm să punem energie pozitivă, ca să trecem prin perioada asta tumultoasă cât de victorioși posibil.”, mai spunea Carmen Harra în cadrul emisiunii Exclusiv VIP de pe Prima TV.

VEZI și: Oana Zăvoranu, mesaj acid pentru Carmen Harra. Vedeta, scoasă din minți de previziunile clarvăzătoarei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: bani  carmen harra  inflatie  previziuni  situatie financiara 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care ar trebui să fie atentă la problemele de sănătate pe care le-a ignorat

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă




pixel