Ce culori de păr se vor purta în 2025. Mirela Vescan şi Thea Haimovitz anunță trendurile anului viitor
Carmen Harra este una dintre cele mai asumate persoane publice, care nu s-a ascuns niciodată de la a spune lucrurilor pe nume și care a făcut de-a lungul timpului extrem de multe predicții, chiar cu prețul de a supăra anumite vedete. Aceasta nu este așa doar pe plan profesional, ci și pe plan personal, întrucât postează frecvent pe rețelele de socializare diverse activități pe care le face zilnic, pentru a-și ține la curent fanii cu provocările pe care le trăiește. Ajunsă la vârsta de 68 de ani, aceasta s-a afișat deseori în mediul online practicând diverse dansuri, semn că vârsta este doar un număr, iar personalitatea sa rămâne în continuate una foarte tânără și plină de viață.
Același lucru l-ar putea spune însă și fotografia în care clarvăzătoarea s-a afișat în costum de baie, întrucât silueta sa a strâns extrem de multe reacții pozitive. Fanii au rămas impresionați de modul în care aceasta arată, chiar dacă mai are doi ani și ajunge în pragul vârstei de 70 de ani.
„Superbă” / „Iubita mea dragă, ești superbă!” / „Ce bine arătați. Super!”, au fost câteva dintre aprecierile primite de Carmen Harra.
Te-ar putea interesa și: Tragedia care i-a marcat viața lui Carmen Harra: „Mereu l-am avertizat”. Clarvăzătoarea a prevestit drama care avea să se întâmple
În urmă cu ceva timp, Carmen Harra dezvăluia care este stilul de viață pe care îl urmează zilnic și care a ajutat-o să atingă greutatea ideală. Vedeta spunea pe atunci faptul că a renunțat complet la carne de ani de zile, iar zahărul este și el prezent în alimentația ei extrem de rar. Și când vine vorba de grăsimi, clarvăzătoarea și-a impus niște limite clare.
”Eu nu mănânc carne de peste 25 de ani, deloc. Mi-am schimbat regimul pe vegetale. Trebuie din când în când şi puţin dulce, deşi cel mai mare duşman al organismului este zahărul.
Greşeala pe care o facem noi e că mâncăm compulsiv, în exces, când suntem stresaţi sau emoţionaţi, mâncăm orice când venim de la serviciu. Şi eu m-am luptat înfiorător să dau jos kilogramele.
Am avut cu peste 20 de kilograme în plus. Am eliminat pastele, pâinea, toate dulciurile, uleiurile, care contribuie la numărul de calorii.
Grăsimea e foarte rea pentru organism, produce colesterol, arteroscleroză, probleme de inimă.
Problema e că oamenii nu se iubesc pe ei. Dacă şi-ar schimba starea de spirit şi-ar schimba viaţa şi ar trăi mai mult”, a declarat Carmen Harra în urmă cu mult timp, potrivit kanald.
Carmen Harra își începe dimineața cu o băutură specială, pe care o prepară singură, acasă. Rețeta a învățat-o de la Dalai Lama, susține ea.
”Am învăţat asta de la Dalai Lama. Luaţi două lămâi întregi, le stoarceţi într-un pahar. Se pun peste 4 linguri de miere de albine, o lingură de bicarbonat de sodiu, 4 căţei mari de usturoi tocat. Totul se pune 7 zile la macerat şi se ia zilnic, dimineaţa, o linguriţă.”, a dezvăluit Carmen Harra.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: carmen harra costum de baie dietă silueta