Carmen Harra, prognostic despre relația Anamariei Prodan cu iubitul misterios: „Mama ei a îndreptat-o spre cineva”
Carmen Harra a vorbit despre noua relație a Anamariei Prodan. 

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf și-au spus adio, cu mult scandal, după ce ani la rând au părut a avea o relație fericită. 

Antrenorul și-a refăcut viața alături de Corina Caciuc, care l-a făcut deja tată pentru a treia oară. 

Cât despre viața amoroasă a Anamariei Prodan, impresara a lăsat ceva mister, în tot acest timp. Deși, la ora actuală, se știe că aceasta este implicată într-o relație, aceasta a preferat să-și trăiască iubirea departe de ochii curioșilor, în liniște.

 

Carmen Harra a fost invitată în emisiunea “Online Story by Cornelia Ionescu”, de la Wowbiz, acolo unde a vorbit analizat șansele la fericire ale sexy impresarei. Potrivit clarvăzătoarei, Anamaria Prodan și-a regăsit drumul, după suferințele lungi prin care a trecut, iar această relație este cel mai bun lucru care i se poate întâmpla.


"După atâta amărăciune care a fost în sufletul ei, această relație îi face enorm de bine. Cui pe cui se coate, iar ea asta face. Merită, e o fată deșteaptă, descurcăreață. Numai ideea în sine de a avea pe cineva lângă ea, care să o susțină, care să îi ridice moralul, să o ajute să nu se mai gândească la lucrurile triste și dureroase care au afectat-o.

Este cel mai bun lucru care i se putea întâmpla la ora actuală. Cred că această relație este benefică pentru ea, că acest om este bun în viața ei și vreau să o văd că face tot posibilul să fie bine între ei doi.", a declarat Carmen Harra.

 

Iubire trimisă din cer


Mai mult, Carmen Harra mai spus că această relație ar putea fi protejată divin și că ea crede că Ionela Prodan i-a trimis această șansă fiicei sale. 

"Este anul perfect să fie cu cineva. Dacă îl alegea anul viitor spuneam că nu are nicio șansă. Acest moment este bun. Avea nevoie de așa ceva. Ea a suferit enorm, nimeni nu s-a gândit la suferința ei. Era evident, îi plângea inima. Lumea media i-a agravat suferința, pentru că a fost obligată zi de zi să vorbească despre acest divorț. Nu s-a putut vindeca, a devenit cumva obsedată de ce i se întâmplă. Avea nevoie de o salvare. Mama ei a îndreptat-o spre cineva. Vreau să își țină secretă această relație. Mai bine să o țină pentru ea.", a explicat Carmen Harra, la Online Story, potrivit Wowbiz. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Autor: Veronica Mavrodin | Dată: 25 Martie 2023, 09:28

DC Media Group Audience

Tudor Chirila, foto Instagram

Tudor Chirilă, răspuns genial pentru copiii săi, după ce i-au cerut să le cumpere telefoane: „Pune-i cartelă și du-te cu cărămida la școală”

Cristina Demetrescu, captură video Youtube/ Voi cu Voicu

Cristina Demetrescu - Horoscopul verii 2023. Zodiile care vor da lovitura: „Mari șanse din punct de vedere profesional, creștere, promovare”

Mirela Vaida, captură video Youtube/ Acces Direct

Mirela Vaida este în doliu. Vedeta va lipsi de la Acces Direct: „Este un eveniment greu în familie”

Sursa foto: Camelia Pătrășcanu, captură YouTube/ Fanatik

Camelia Pătrășcanu, horoscop. Fenomenul astrologic de pe 9 iunie vine cu schimbări majore pentru zodii

Stephan Pelger, foto Instagram

Ioana Mandache, despre Stephan Pelger: Era foarte trist. Confirmase că vine și la petrecerea Viva, dar nu a mai ajuns

Adam Stavarache, captură video Vorbește lumea

Persoanele cele mai predispuse la divorț, în funcție de data nașterii. Adam Stavarache: „Pot rămâne singure toată viața”

Sursa Freepick

Horoscop. Venus în Leu, de pe 5 iunie. Previziuni pentru ultimele ȘASE semne din zodiac

Sursă foto: Instagram/ Sarah Juree

A fost exclusă din învățământ după ce s-a aflat ce făcea în afara programului. Povestea profesoarei care își vinde pozele online: „Mi-am câștigat întregul salariu anual de profesor”

Sursa foto: Marina Almășan, Facebook

Recunoașteți personajul? Este o cunoscută prezentatoare TV și scriitoare de la noi din țară

Sursa foto: unsplash, autor Obie Fernandez

Cele mai irascibile semne zodiacale. Le este greu să-și schimbe comportamentul

Bianca Drăgușanu, foto Instagram

Educație fără fițe. Fiica Biancăi Drăgușanu merge la o școală de stat: „Dacă eu am crescut normal, la o școală de stat, ea de ce nu ar face asta?”

Sursă foto: Youtube/ theXclusive

Copiii adoptivi ai Luminiței Anghel s-au reîntâlnit. Reacția artistei după ce David Pușcaș a revăzut-o pe Măriuca