Carmen Șerban, motivul pentru care nu are copii: ”Viața nu a fost atât de generoasă cu mine”. Artista, acuzată că s-a dat drept mama nepoatei sale
Data publicării:
Carmen Șerban a dezvăluit motivul pentru care nu a devenit mamă până acum.

Carmen Șerban se bucură de un succes foarte mare pe plan muzical, fiind în această industrie de peste 25 de ani. Chiar dacă este foarte iubită de fani, artista nu este la fel de împlinită și pe plan familial. Ajunsă la vârsta de 51 de ani, vedeta nu a devenit încă mamă și nu are de gând să se vadă în această ipostază prea curând. De asemenea, aceasta a dezvăluit și care este motivul pentru care nu a ajuns în fața altarului cu niciunul dintre partenerii ei.

„Eu nu am copii, dacă aș fi avut copii m-aș fi lăudat în gura mare, nu e nimic de ascuns. Viața nu a fost atât de generoasă cu mine pe aceste planuri. Nu m-aș fi văzut sincer în viața de mamă, chiar dacă îmi plac mult copiii, iar ei trag la mine la toate spectacolele. Vin părinții și îmi spun că copiii lor nu merg la nimeni, dar plâng că vor să stea cu mine. E foarte plăcută senzația asta, însă eu am pus accent foarte tare pe carieră, am văzut foarte multe situații în relațiile colegilor că nu mergeau cum trebuie, mereu erau certuri, scandaluri și am zis că decât să vin continuu la televizor să spun „M-am măritat”, „Am divorțat” și tot așa, nu sunt genul să-mi expun partenerul. Când l-am expus s-au trezit fostele că e mai frumos decât l-au lăsat și s-au zbătut să-l ia înapoi.”, a spus Carmen Șerban în emisiunea Exclusiv VIP de pe Prima TV.

Carmen Șerban, diagnosticată cu CANCER la sân: Mi-a zis să merg la biserică. Atunci m-am speriat

Motivul pentru care Carmen Șerban nu face plajă

„Fiecare artist are dreptul la viață privată. Și așa, din cauza nebuniei cu mass media eu nu pot să fac plajă, că stau oamenii și-mi fac poze. Am fost și în străinătate, în Tenerife, pe cea mai scumpă plajă și m-am pus la plajă și a venit cineva și îmi zice: „Doamnă, nu sunteți Carmen Șerban? Vreau și eu o poză cu dumneavoastră” și mi s-a tăiat. Eu mă duc doar în plaje retrase sau mai merg la prietenii mei acasă care mau au piscine. Să apar dezbrăcată nu e genul meu.”, a mai mărturisit ea.

Ce spune artista despre zvonurile cum că ar avea un copil

Într-o vreme s-a zvonit faptul că solista ar avea un copil, pentru că era văzută deseori în preajma unei fetițe. Carmen Șerban spune că aceea era nepoata ei, iar cele scrise în mediul online i-au afectat relația cu cumnata sa.

„Am citit în presă că s-a scris că aș avea un copil, e nepoțica mea, nu e fetița mea. Au fost destule circuri în familie, pentru că cumnata mea credea că eu spun lucrurile astea, dar erau inventate de presă, copiii ei sunt copiii ei și ai fratelui meu. Nepoatei mele i-am donat sânge la naștere pentru că a avut nevoie de o transfuzie totală. N-am zis niciodată că sunt mama lor și nu-mi doresc.”, a mai dezvăluit ea.

„Nu sunt o femeie bogată”

Chiar dacă spune că nu a făcut avere din muzică, Carmen Șerban recunoaște faptul că nu îi lipsește nimic în momentul actual.

„Nu mă deranjează când mă întreabă lumea de bani, pentru că am tot ce-mi trebuie, am o casă, o mașină, dar nu sunt o femeie bogată, sunt un om plătitor la stat. Atunci când muncești cinstit nu poți să strângi bani. Plus că eu sunt un om generos și mi place să dau. Am făcut și o investiție proastă, mi-am luat un microbuz de lux, totul electric, cu trapă de sticlă,  piele, am pierdut mulți bani și până la urmă am dat-o, chiar dacă îmi era dragă. Am de gând aă-mi cumpăr o plajă, să-mi fac o căsuță și o să merg acolo la plajă doar cu prietenii mei.”, a continuat aceasta.

Saveta Bogdan, luată în vizor de colegii de breaslă: ”Am foarte mulți dușmani. Îi rog să nu mai aibă grija mea”. Cu cine se înțelege artista din domeniul muzical EXCLUSIV

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: carmen serban  casatorie  copii 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel