Carmen Șerban respinge total ideea de căsătorie: „Nu am muncit o viață să împart cu unul care se preface că mă iubește”
Data publicării:
Carmen Șerban a dezvăluit motivul pentru care nu a ajuns în fața altarului. 

Carmen Șerban nu a ajuns în fața altarului, până la vârsta de 52 de ani. Celebra artistă a primit extrem de des întrebarea cu privire la motivul pentru care nu și-a întemeiat o familie până în prezent, iar se pare că argumentele sale țin strict de planul profesional. Artista consideră că nu poți avea o carieră perfectă, dar și o familie fericită, mai ales dacă ești artist. În acest sens, ea nu a fost pregătită până acum să-și sacrifice proiectele, de dragul unui partener de viață. 

„90% din deciziile mele de a nu mă căsători au fost în ideea că nu am vrut să-mi abandonez partea profesională. Dar și pentru că am văzut că nu există trai bun în cuplurile în care există artiști sau oameni care pleacă de acasă. Și acele cupluri care sunt bine, aparent, nu sunt bine deloc. Asta pot să spun pentru că știu, sunt în domeniu și mă văd cu artiștii și știu ce este în spațiul lor.”, a dezvăluit Carmen Șerban, potrivit viva

VEZI și: Carmen Șerban dezvăluie activitatea care a contribuit la vindecarea cancerului. Cum și-a găsit echilibrul interior în timpul bolii

Consideră că multe familii sunt doar de aparență

Mai mult, Carmen Șerban susține faptul că extrem de multe căsnicii din ziua de astăzi sunt clădite doar pe aparențe. Fericirea nu este reală în foarte multe cazuri, consideră solista, care spune că niciodată nu a putut să treacă peste minciună. Aceasta a adus în discuție și infidelitatea bărbaților din ziua de astăzi, unu dintre principalele motive pentru care nu și-a dorit să ajungă în fața altarului.

„Nu vreau să bârfesc sau să spun vreun nume, dar lucrurile sunt cum trebuie doar așa, de aparență. Suntem o familie, avem și copii, carieră… dar lucrurile sunt cum sunt. Iar eu sunt genul de om care nu mă mint singură și nu îmi place să trăiesc cu cineva în casă care nu e cu sufletul lângă mine. Cât ești cu sufletul lângă mine, rămâi lângă mine.

Dacă te duci în baie sau stai la mine sub plapumă și dai mesaje la alte gagici, du-te, băiatule, liniștit la tine, acasă, că o să-ți dai mesajele și din baia ta și de sub plapuma ta. Nu trebuie să faci asta de la mine. Mie mi-a plăcut onestitatea și acesta este motivul principal pentru care nu am decis să fac pasul acesta.”a continuat aceasta.

VEZI și: "S-a scris despre mine că am murit". Carmen Șerban, despre lucrurile false care s-au spus despre ea, aducând suferință familiei

„Eu nu am muncit o viață să împart cu unul care se preface că mă iubește”

Mai mult, într-o societate plină de extrem de multe despărțiri și de divorțuri de la o zi, la alta, artista spune că ea nu s-a văzut niciodată căsătorită și din prisma faptului că nu ar vrea să ajungă la partaj. Vedeta a muncit extrem de mult să ajungă până în acest punct al vieții ei, iar averea strânsă poate fi și ea pe măsura eforturilor, astfel încât aceasta nu se arată a fi disponibilă să împartă veniturile personale în niciun fel. 

„Mulți se căsătoresc, dar divorțează foarte repede… Scandaluri, împărțiri. Eu nu am muncit o viață să împart cu unul care se preface că mă iubește. Acum sunt destul de 'smart', zic eu, după o viață trăită și am un 'scaner' mult mai bun și văd mult mai bine lucrurile. Nu mă mai aventurez așa. Acum sunt bine așa cum sunt.”, mai spune ea, pentru sursa citată. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: carmen serban  casatorie  familie 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”




pixel