Carmen Tănase a salvat un ied de la sacrificare: O barbarie din asta nu am putut accepta. Să se vândă în aur
Carmen Tănase a povestit despre tradițiile și obiceiurile pe care le avea de Paște, în copilărie.

Carmen Tănase a povestit, în pragul Sărbătorilor Pascale, o întâmplare ce a avut loc în urmă cu câțiva ani, când a salvat un miel de la sacrificare. Actrița se declară a fi împotriva obiceiului tradițional românesc și spune că nimeni din familia ei nu consumă acest tip de carne.

"Când era Tudor foarte mic, am salvat un ied care urma a se tăia la piață în Craiova, în fața oamenilor. O barbarie din asta nu am putut accepta. Am avut grijă de el, era ceva atât de gingaș, se făcuse ca un copil, știa cuvinte, era foarte deștept.

Când a mai crescut, Adrian Ștefănescu, care era lider de sindicat și cascador la circ, mi l-a luat. Fiind atât de inteligent, iar el ca artist de circ având un număr cu un câine și un ponei, a vrut și iedul nostru.

Animalul a ajuns și-n străinătate, îl iubea toată lumea. Era însă foarte lacom și răsfățat și s-a repezit la mâncarea câinelui cu care stătea în padoc. A luat un os care i-a perforat intestinul. Eu am aflat târziu ca murit, că nu a mai putut fi salvat. A fost îngropat în spatele circului.", a dezvălui Carmen Tănase, potrivit playtech.

Cum petrece actrița de Paște

"Paștele înseamnă Renașterea noastră, a naturii, a tuturor. Voi petrece foarte simplu, acasă, cu familia, eventual cu niște prieteni, cu ouă, pască, și eventual brânză cu roșii și cu ceapă. Fără miel, nimeni din familia mea nu mănâncă. Din partea mea, să se vândă în aur, poate nu mai cumpără nimeni și nu se mai sacrifică mieii.", a adăugat aceasta.

Ce obiceiuri și tradiții avea Carmen Tănase în copilărie, de Paște

Actrița spune că, pe vremuri, erau foarte multe tradiții care se respectau de Paște. Nu doar adulții obișnuiau să le practice, ci și copiii. Aceasta face paralelă cu ziua de astăzi, când este dezamăgită pentru faptul că sărbătoarea nu mai are aceeași însemnătate ca atunci.

"Treceam pe sub masă, primeam hăinuțe noi, pantofiori. Mergeam cu zambile la biserică, ne împărtășeam, toți copiii de pe stradă făceam asta. Sunt alte vremuri, acum copiii fac ce vor. Mergeam doar la Înviere, foarte puțin am păstrat din obiceiurile de altă dată.", a mai spus vedeta.

Data: 23 apr 2022, 09:24
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: amintiri  Carmen Tănase  copilărie  obiceiuri  paste  traditii 


DC Media Group Audience

Sursa foto: Oana Zăvoranu, Instagram

Fostul soț al Oanei Zăvoranu, primele declarații după divorț: „Eu am plecat din căsnicie! Nu mă mai întorc niciodată”

Cristina Demetrescu, captură video Youtube/ Vorbește lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru prima jumătate a lunii octombrie 2023. Previziuni pentru toate semnele zodiacale

Nicoelta Ghiriș, captură video Youtube/ ASTROSENS

Horoscop chinezesc până în februarie 2024. Nicoleta Ghiriș, previziuni pentru toate zodiile

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Topul celor mai puternice zodii. Mihai Voropchievici: „Reușesc să treacă singuri peste orice obstacol”

Mircea Radu, arhivă Metropola TV

Veste de ultimă oră despre Mircea Radu. Românii i-au sărit în ajutor: „Ce înseamnă solidaritatea”

Mihai Voropchievici, captură video YouTube - YouTube/ AstroFanatik

Horoscop pentru întreaga lună octombrie, cu Mihai Voropchievici. Zodia care dă lovitura: „Câștiguri pe toată linia”

Chef Joseph Hadad, sursa foto Facebook, freepik.com

Tipul de pește pe care nu trebuie să-l prăjești niciodată. Chef Joseph Hadad: „Se usucă imediat”. Variantele pe care să le alegi, în schimb

Carmen Tănase, captură video Youtube

Dieta prin care Carmen Tănase a slăbit 10 kilograme: „Genială. Nu pot să trăiesc cu șase frunze de salată”

foto Freepik

Cele trei zodii predestinate să ajungă bogate. Sunt un magnet pentru bani și succes

Sursa foto: Anca Țurcașiu, Instagram

Anca Țurcașiu, dietă drastică după ce s-a îngrășat în vacanță. Salata pe care actrița o consumă întreaga zi: „Trebuie să încap în costumele de scenă”

Sursa foto: unsplash, autor Filip Bunkens

Am putea avea din nou o iarnă adevărată? Meteorologul Oana Păduraru, ultimele informaţii de la ANM despre evoluţia vremii

Sursa foto: Camelia Pătrășcanu, captură Fanatik

Camelia Pătrășcanu, horoscop pentru luna octombrie 2023. Previziuni pentru toate semnele zodiacale



Mintea și Inima: Căutând Filosofia Dragostei

O explorare a modului în care filosofia abordează...

HOROSCOP LUNAR OCTOMBRIE 2023 pentru TOATE ZODIILE

De la introspecție profundă, provocări profesionale, până...