Carmen Tănase, calitățile pe care trebuie să le aibă viitorul ei partener: ”Nu mi-aș lua un specimen...”
Data publicării:
Carmen Tănase are 22 de ani de când este singură, însă nu se gândește să-și refacă viața deocamdată.

Carmen Tănase este văduvă de 22 de ani, moartea soțului ei venind ca un fulger pentru întreaga familie. Chiar dacă ea și bărbatul aveau o relație foarte apropiată, fiind evident afectată de acest lucru, îndrăgita actrița mărturisește faptul că mai mult a fost îngrijorată pe atunci de suferința fiului ei, care era la o vârstă fragedă și care nu înțelegea prea bine lucrurile. 

„E un moment greu, dar nici nu te gândești atunci: „Aoleu, eu cum fac, ce fac?, pentru că trebuie să faci și pur și simplu vine de la sine. Depășești de la sine pentru că trebuie să faci. Nu-ți poți permite să suferi în tăcere, că vine un copil care-ți cere de mâncare sau îți cere bani pentru șocală, sau îți cere nu știu ce.

Sigur că n-a fost ușor, pentru că, în primul rând, eu cu bărbatul meu, cu Țucu, am avut o relație foarte bună, care era bazată pe… vorbeam foarte mult, că nu mai pot să zic astea cu comunicare, că mă doare capul de termenii ăștia! Vorbeam foarte mult, ne sfătuiam foarte mult, chiar dacă ne certam, totul era constructiv, nu era nimic derizoriu, dar, dincolo de asta, m-a durut foarte tare suferința fiului meu. Asta a durut cel mai tare, pentru că el nu a înțeles de ce i se întâmplă lui asta… Și, na, explică treaba asta! Cum să-i explici? „Mamă, mai sunt și alții în situația asta? Pe el îl interesa prea puțin în clipa aia, era el atunci în nevoie.

Și atunci am încercat să suplinesc cât am putut această lipsă. Cât s-a putut, că e greu să suplinești lipsa unui părinte, dar am fost ocupată cu această treabă și nu m-a dărâmat asta, dimpotrivă, m-a făcut mai puternică, mai dârză.”, a declarat Carmen Tănase pentru viva.

 

Ce salariu are Carmen Tănase, după 40 de ani de carieră: ”Lumea o să-mi sară în cap”. Veniturile erau diferite înainte de pandemie

 

”Nu știu dacă simt neapărat lipsa unui partener”

În tot acest timp, toată lumea s-a întrebat cum de celebra actriță nu și-a refăcut viața. Aceasta spune însă că nu a simțit nevoia unui alt partener în viața ei și că s-a obișnuit să rezolve toate lucrurile de una singură.

„Nu știu dacă simt neapărat lipsa unui partener, că m-am obișnuit să rezolv lucrurile singură. Eu sunt un om, în principiu, care rezolvă. Sigur că cer și ajutorul atunci când ori simt că nu mai pot, ori când situația e prea grea… Dar am prieteni pentru asta, care întotdeauna sar și mă ajută. Nu știu dacă simt, știu să și repar, adică nu mi-aș lua un specimen pe-aici prin curte ca să repare chestii, că nu despre asta e vorba. Dacă simțeam nevoia, probabil că nu m-ar fi oprit nimic.”, a continuat actrița.

 

Dramele care i-au marcat viața lui Carmen Tănase: "Ăla a fost un moment horror, mi s-a tras pământul de sub picioare"

 

Ce calități ar trebui să aibă bărbatul ideal pentru Carmen Tănase

Totuși, actrița are câteva calități pe listă, pe care ar trebui să le aibă neapărat bărbatul care vrea să-i fure inima. În cele din urmă, aceasta dă se înțeles, printr-o replică ironică, faptul că este foarte greu de găsit o asemenea persoană. 

”Să fie smart (n.r. deștept), să iubească animalele și să aibă un umor ieșit din comun. Na, găsește-l!”, a conchis ea, potrivit sursei citate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: actriță  Carmen Tănase  relatie  sot 



Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va da lovitura pe plan financiar și relațional

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, horoscop chinezesc pentru decembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile

Captură video: YouTube/Damian Draghici. Captură video: TikTok/Olga Guțanu

CRBL nu s-ar mai implica în creșterea fiicei sale, după ce și-a refăcut viața cu Olga Guțanu, iubita mai tânără cu 23 de ani. Dezvăluirile dureroase ale fostei soții, Elena Vîșcu

Captură video: YouTube/Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie. Zodia care va primi vești bune pe plan profesional

Sursă foto: Captură foto Podcast „Pastila pentru suflet”/Instagram CRBL

Prin ce a trecut fiica lui CRBL după divorțul părinților. Elena Vascu, fosta soție a cântărețului, rupe tăcerea: „El spune că e totul roz”




pixel