Adda, înjurată după ce a vorbit despre alegerile prezidențiale. Declarațiile lui Călin Georgescu au șocat-o pe artistă
Carmen Tănase și-a pierdut tatăl pe când aceasta era doar o adolescentă. Actrița a povestit că a avut o relație specială cu tatăl său, cere îi dădea întotdeauna cele mai bune sfaturi. Din nefericire, bărbatul s-a stins din viață la vârsta de 57 de ani. De atunci, Carmen Tănase a căutat în bărbații de lângă ea să semene măcar puțin cu tatăl său.
De când a decedat părintele său, actrița a rămas doar cu mama ei. Deși, cea care i-a dat viață are acum 90 de ani, cele două sunt de nedespărțit și merg peste tot împreună.
”L-am căutat tot timpul. Toată viața mea eu am căutat modelul ăla de bărbat. Apoi am rămas cu mama și acum suntem foarte apropiate, adică ea e parte din mine, nu se poate una fără cealaltă. Nu mă duc nicăieri fără ea, ea are 90 de ani, dar este un om foarte viu, așa, și foarte tolerant și cumva în micuța mea familie ea este punctul de echilibru”, a declarat Carmen Tănase la Antena Stars.
Carmen Tănase și-a pierdut și soțul
Carmen Tănase a trecut prin momente cumplite, după ce soțul ei a decedat în urma unei bătălii crunte cu cancerul. Cei doi au trăit o frumoasă poveste de dragoste timp de 11 ani de zile și au împreună un fiu pe nume Tudor, de care actrița este extrem de mândră.
”Făceam parte cam din aceeaşi meserie şi discutam foarte mult, ne completam în păreri. El era o fire cumpătată, eu – vulcanică. El a fost pentru mine şi soţ, şi tată, şi prieten. Era mai mare ca mine cu 17 ani, şi odată m-am trezit strigându-l ”tată”. Se amuza.
L-am făcut pe Tudor pentru că şi el îşi dorea un copil, iar eu aveam 27 de ani. La început nu am vrut să mă căsătoresc, să ne lege un act, numai că au intervenit nişte chestii tehnice. Dacă nu aveam buletin, nu puteam să mă mut în Bucureşti. În drum spre ofiţerul stării civile i-am spus că s-ar putea să spun nu. L-am ţinut în şah până acolo”, a povestit Carmen Tănase, potrivit Click.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Carmen Tănase tata