Carmen Tănase, devastată după moartea soțului ei: „O perioadă grea din viața mea. A trebuit să vând casa, ne descurcam greu cu banii”
Data publicării:
Carmen Tănase și-a deschis sufletul și a dezvăluit încercările cărora a trebuit să le facă față, după moartea soțului ei.

În urmă cu 23 de ani, Carmen Tănase traversa o perioadă extrem de grea. Actrița avea să rămână văduvă, după ce soțul ei, Victor Parhon, s-a stins din viață, după ce a fost răpus de o boală incurabilă. Astfel, celebra artistă a fost nevoită să-și recapete rapid puterile, întrucât aceasta a trebuit să-și ajute fiul, care avea doar 11 ani pe vremea aceea, să nu resimtă prea mult această tragedie, dar și golul pe care i-l putea provoca în suflet pierderea tatălui său. În acest sens, vedeta povestește cum i-a fost extrem de greu în toată acea perioadă în care era și angajată, fiind nevoită să-și asigure traiul ei și al fiului, dar, în aceeași măsură, să petreacă mult timp și cu copilul său, care avea mai mult decât niciodată nevoie de atenție sporită.

„A urmat o perioadă grea din viața mea, nu doar profesională, din viața mea, cu lipsuri. Un copil care avea nevoie și mamă, și de tată, și de sprijin, iar eu trebuia să fac față acestei situații.

Foarte grea perioadă, nici nu vreau să-mi amintesc de ea, a trecut. Jucam la teatru, eram angajată din 90 și jucam la teatru cât jucam. Jucam puțin. A fost o perioadă urâtă și seacă din viața mea și m-am ocupat mult să suplinesc lipsa tatălui, pentru că era foarte important să restabilesc un echilibru acolo unde el nu mai era', a declarat Carmen Tănase în cadrul unui podcast, potrivit viva.

VEZI și: Cum se întelege Carmen Tănase cu mama ei: “Trebuie să am grijă de ea ca de un copil, pentru că face rele. Iarna trecută mi-a făcut pneumonie la 92 de ani”

A urmat o perioadă grea, din punct de vedere financiar

A urmat apoi o perioadă extrem de grea și din punct de vedere financiar, când actrița făcea cu greu rost de proiecte. Din acest motiv, circumstanțele au obligat-o pe aceasta să-și vândă propria locuință și să se refugieze la bloc, într-un apartament. După această perioadă grea de gestionat, au început să vină ofertele pentru a juca în seriale, își amintește artista, când aceasta a reușit să-și mai revină financiar

„În carieră nu s-a arătat nimic, eram doar angajată și făceam ce făceam acolo.

După, a trebuit să vând și casa, deoarece ne descurcam greu cu banii, și ne-am mutat la bloc, ulterior au apărut propunerile cu serialele. A fost o mare cotitură în viața mea. Sunt perioade și perioade. Am mai avut o perioadă după ‘90 când eu nu am repetat nimic, deoarece nimeni nu m-a luat într-o distribuție timp de șapte ani. A fost groaznic. Stăteam acasă. Nu existau companii private și așa. Îmi treceau toate prin cap. Stăteam, găteam, făceam curat, mă ocupam de căței, de Tudor, dar eram casnică”, a mai povestit actrița.

Citește și: Carmen Tănase nu visa să devină actriță. Meseria neașteptată pe care și-a dorit-o: „Nu m-a lăsat tata!”

Cel mai mare regret al actriței

Carmen Tănase are însă și un mare regret, peste care nu poate trece prea curând. Actrița trăiește zilnic cu gândul că nu i-a îndeplinit una dintre cele mai mari dorințe ale soțului său, care voia din tot sufletul să fie cununat religios cu soția sa. 

„El era credincios și a vrut să ne cununăm religios. Nu am făcut-o atunci când ne-am căsătorit, am vrut să o facem la finalul vieții lui, dar nu am mai avut timp. Regret enorm. De-aia fiecare lucru trebuie făcut la timpul lui, ca să nu regreți după aia.”, a declarat actrița.

VEZI și: Câți bani are Carmen Tănase pe cartea de muncă de la teatru: „Dacă nu joc nimic, eu tot salariul ăla îl iau” Actrița joacă și la un teatru privat

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Carmen Tănase  familie  moarte  probleme financiare  sot 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




pixel