Carmen Tănase, motivul pentru care a divorțat, după numai 3 ani de căsnicie: “Erau discuții și în fața copilului”
Data actualizării:
Data publicării:
Carmen Tănase a dezvăluit motivul pentru care a decis să divorțeze, la doar 3 ani de căsnicie. 

În urmă cu 21 de ani, marea actriță rămânea văduvă. O boală cruntă, cancerul, îl lua de lângă ea pe cel căruia îi jurase iubire în fața Domnului. Actrița a recunoscut cu ceva timp în urmă, că ea și  regretatul Victor Parhon au divorțat după doar 3 ani de căsnicie. 

Carmen Tănase, motvul pentru care a divorțat, după numai 3 ani de căsnicie

Carmen Tănase a povestit că și-a cunoscut soțul când era actriță la Iași. Cei doi au fost mai mult timp împreună, până să se căsătorească legal, și asta pentru că marea actriță a considerat că nu actul îi leagă. Ulterior, cei doi au ajuns și în fața ofițetului de stare civilă, din cauza presiunii celor din jur.

Nu a conceput să își mai refacă viața și spune că nici prima dată nu i-a fost ușor să e căsătorească. Ba chiar a amânat momentul căsătoriei după nașterea copilului.

“Era clar alesul, era clar omul cu care mi-am dorit să fac un copil, dar actul acela, da, era cumva prea mare insistența. Ca să scap de mama și de ce spuneau alții, ne-am căsătorit. Lui i-a fost teamă că la starea civilă o să zic NU.”, spunea Carmen Tănase la 40 de întrebări cu Denise Rifai, de la Kanal D.

Diferența de vârstă dintre Carmen Tănase și fostul soț era de 17 ani. După trei ani de mariaj, cei doi au divorțat, însă au continuat să aibă o relație apropiată.

“În clipa în care am început să ne râcâim, să ne certăm erau discuții și în fața copilului și am zis ‘gata, stop!, până aici’.

Noi ne iubim, ne apreciem, hai să rămânem prieteni, fiecare cu treaba lui. Ne întâlnim, ne parfumăm, îmi aduci flori”, a mai spus actrița în cadrul aceleiași emisiuni.

Carmen Tănase, povestea de dragoste dintre ea și soțul ei

Despre povestea de dragoste cu soțul ei, artista își amintește cu durere. Îl admira enorm și a luptat pentru relația lor, în ciuda criticilor din exterior. Diferența de vârstă dintre ei era un subiect de critică printre cei din jurul lor, iar unii chiar au speculat diverse scenarii cu privire la intențiile actriței față de sotul ei. 


”A fost o poveste foarte frumoasă. El era mult mai mare decât mine, cu 17 ani. Oamenii nu credeau în relația asta, în legătura asta, ba chiar mi-am auzit vorbe, pentru că el era critic de teatru și ziceau că m-am căsătorit din interes. Dimpotrivă, a fost pe invers, pentru că el era un tip foarte obiectiv și destul de, adică, nu era dur, dar era cinstit în meseria lui. Nu conta că era prieten cu actorul respectiv, nu făcea compromisuri. Și eu mi-am luat-o de la oameni. Unii colegi de teatru s-au supărat pe mine. Pentru că a fost un tip foarte cinstit, după ce s-a căsătorit cu mine, nu a mai scris despre mine niciodată. O singură excepție a fost despre un spectacol, care l-a dărâmat efectiv”, a mai spus Carmen Tănase, în podcastul lui Cătălin Măruță.

Motivul pentru care soțul actriței s-a stins din viața a fost cancerul. Criticul de teatru fuma mult și era extrem de pasionat de munca lui, ceea ce îl făcea să muncească până la epuizare.

”A murit de cancer pulmonar. Fuma enorm, pentru că el scria noaptea. Deci la el, o cronică era muncită. Nu ca acum, când se scrie pe un colț de masă ceva despre un spectacol. El nu pleca niciodată de acasă la un spectacol fără să citească încă o dată piesa pe care o vede, deși era tobă de carte. Oricât de obosit era, pac, lua piesa și o citea.”, a completat actrița. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Carmen Tănase  divort  divortat 


DC Media Group Audience

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscopul banilor 29 aprilie – 5 mai 2024, cu Remus Ionescu. Zodiile care vor avea noroc la bani, chiar înainte de Paște

Romeo Popescu, captură video Youtube

Previziuni pentru luna mai 2024, în funcție de cifra de destin. Romeo Popescu: „Aceste persoane au șanse financiare”

Lola Crudu, captură video Youtube, Spectacola

Lola Crudu, decizie radicală: „Nu mai plec, gata!” Soțul i-a spus că vrea să se înscrie la Survivor. Cum a reacționat / video

Captură video: YouTube/Canal33

Horoscopul lunii mai, cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru toate zodiile

Părintele Vasile Ioana/captură video Youtube, Altceva cu Adrian Artene

Ai voie să speli în Vinerea Mare? Părintele Vasile Ioana, răspunsul pe care-l așteaptă toți românii

Captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU. Andra Măruță, Românii au talent/ProTV

Dana Budeanu, reacție controversată, după ce a văzut-o pe Andra pe scenă. Artista i-a răspuns când a observat ce a spus despre ea

Andrei Ciobanu, Tj Miles, captură video Youtube/ Survivor România

Andrei Ciobanu, avertisment către TJ Miles: „Pe Zanni nu-l interesează absolut de nimeni. Ăsta este obiectivul lui”

Valeriu Panoiu/ captură video Youtube

Horoscop pentru luna MAI. Zodiile care pot face mulți bani: ”Sunt vești foarte bune”

Sursa foto: Christian și Iulia Sabbagh, arhivă personală

Anais Sabbagh a devenit virală pe internet, după ce s-a lansat în muzică. Fiica lui Christian Sabbagh a câștigat inimile a milioane de oameni: „A fost o surpriză”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 5 zodii de femei seducătoare, care cuceresc orice bărbat. Mihai Voropchievici: „Nimeni nu poate rezista în fața lor”

Sursa foto: Sursa foto: CRBL, Instagram

CRBL, primul Paște singur, după divorțul de soția sa, Elena. Artistul a dezvăluit în compania cui își va petrece sărbătorile anul acesta

Andrei Ciobanu, Zanni/ captură video Voyo

Scandal între Andrei Ciobanu și Zanni la Survivor! „Nu a primit educație, nu a avut de unde” / „Acum înțeleg de ce Ana Pal ți-a dat un cap în nas”




pixel