Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
Gabriela Cristea și Tavi Clonda au o viață profesională care le ocupă foarte mare parte din timp, însă, în aceeași măsură, cei doi trebuie să se ocupe și de viața de familie, întrucât au două fetițe minunate, care au nevoie de foarte multă atenție. În acest sens, din exterior ar putea părea că cei doi nu-și mai găsesc timp deloc pentru viața de cuplu, ceea ce nu este deloc adevărat, spune prezentatoarea TV. Aceasta a dezvăluit faptul că împreună cu partenerul de viață încearcă să mențină zilnic flacăra iubirii aprinsă, prin fel de fel de activități.
„Încercăm să avem grijă de noi și de relația noastră, pentru că noi credem că, dacă nu ne ocupăm de noi doi, se duce de râpă totul. Pe relația dintre noi doi se construiește relația cu fetele noastre, relația pentru carierele noastre și așa mai departe, și dacă noi doi suntem confortabili, atunci toate lucrurile vin ușor și de la sine, pentru că ne sprijinim unul pe celălalt. Am înțeles asta în timp și lucrăm în fiecare zi la acest aspect. Nu ne iese în fiecare zi, dar dacă dintr-o săptămână ne ies șase zile, atunci eu cred că ieșim pe plus în relația cu familia noastră.”, spune Gabriela Cristea, potrivit viva.
Flacăra pasiunii nu se menține însă singură vie, spune Gabriela Cristea, ci prin diferite gesturi și activități pe care cuplul trebuie să le facă periodic împreună, fără copii. În acest sens, vedeta spune că ea și soțul ei au luat decizia radicală de a pleca un weekend pe lună într-o mini excursie, unde să fie doar ei doi, fără fetițe.
„Flacăra pasiunii se menține împreună cu partenerul, iar noi avem flacără suficientă. (...) Este foarte importantă intimitatea dintre cei doi soți. Mai nou, de puțină vreme, am hotărât ca un weekend pe lună să fie weekendul părinților, în care fetele stau undeva, la bunica, la Paula și la Gelu, la nași, în diverse locuri unde reușim noi să le plasăm, și să mergem și să ne ocupăm doar de noi doi. Efectiv, închidem telefoanele și doar în situații extreme, dacă se întâmplă ceva cu fetele, ceea ce, Slavă Domnului!, nu s-a întâmplat până acum, să ne sune și să aflăm despre fete. În rest, de sâmbătă de la prânz și până luni la prânz, când mergem să luăm fetele, cu ghilimelele de rigoare, nu dorim să știm decât despre noi doi.”, a continuat vedeta.
Citește și: Cum își educă Gabriela Cristea și Tavi Clonda copiii: „Noi nu-i forțăm să facă absolut nimic”
Când vine vorba de romantism, Gabriela Cristea spune că, spre mirarea tuturor, soțul ei este cel mai atent la detalii din relație și cel care o surprinde periodic.
„Să știi că el este mult mai romantic decât mine. El se gândește să facă mult mai multe gesturi decât mine, dar cred că gesturi tandre și romantice facem în fiecare zi unul față de celălalt. Momentul acela în care, efectiv, partenerul se lasă pe el, chiar și pentru 10 minute, chiar și pentru o jumătate de zi, și se ocupă de treburile tale, ca să te ajute pe tine, pentru că tu nu mai faci față, mi se pare un gest tandru și romantic. Iar lucrurile astea s-au întâmplat foarte des în ultima vreme, pentru că eu am avut nevoie de mai mult ajutor, dar știm amândoi că o să vină și vremea când va trebui să-i întorc cumva aceste gesturi.
În rest, cadouri și din astea ne facem aproape zilnic sau măcar o dată pe săptămână dacă nu, și cred că cel mai frumos cadou pe care putea să mi-l facă a fost surpriza de a merge împreună în Tenerife, care a fost, ce să vezi?, gestul romantic făcut tot de soțul meu.”, a mai spus ea, pentru sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: casnicie Gabriela Cristea relatie Tavi Clonda
Mi-Th Influencer, emisiunea...