Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care trebuie să aibă foarte mare grijă la zona financiară
Ramona Olaru și Cuza au trăit o frumoasă poveste de dragoste în trecut, care, însă, a fost marcată de diferite suișuri și coborâșuri. Chiar dacă cei doi au avut diferite dispute, toată lumea îi vedea împreună pentru totdeauna, ba chiar și ei își făceau diferite planuri de viitor. Cu toate acestea, inevitabilul s-a produs, iar aceștia au decis deja de câțiva ani să meargă pe drumuri separate, iar dacă frumoasa prezentatoare de la Neatza a mai avut de atunci diverse relații, artistul nu s-a mai afișat cu nicio altă domnișoară în spațiul public.
Cu toate acestea, dacă în trecut erau parteneri de viață, acum aceștia sunt colegi de platou, întrucât ambii fac parte din cadrul echipei Neatza cu Răzvan și Dani, unde par că au uitat de tot ce a fost în trecut și că sunt doi prieteni foarte buni. Acest lucru l-a uimit complet pe Cătălin Bordea, care nu înțelege cum de Cuza își poate vedea în fiecare dimineață fosta iubită.
Cătălin Bordea: Băi, mie cel mai greu mi se pare pentru Cuza. Să lucrezi cu fosta gagică, e greu! Bă, și dimineață la prima oră, să nu ai tu weekend, viață, și o mai vezi și pe aia...
Speak: Aoleu, nici nu m-am gândit.
Radu Bucălae: Stai, măi, că-s maturi, s-au împăcat.
Speak: Eu n-aș putea.
Cătălin Bordea: Mie-mi zici... Hai seara, că o vezi seara, aia e că ești obosit, ți-ai făcut toate treburile și e și ea pe acolo, dar dimineața la prima oră, când tu deschizi ochii și o vezi și pare că e în regulă. Te termină de cap.
Radu Bucălae: Păi este bă, asta e tare.
Citește și: Teo Trandafir și-a dat demisia: „Nu voi mai avea timp”
Cătălin Bordea a trecut și el recent printr-o despărțire, dar nu pentru că și-ar fi dorit acest lucru, ci din cauza infidelității fostei partenere de viață, care a ales să-și clădească o nouă relația alături de prietenul său bun, Spike. Astfel, imediat după ce a redevenit burlac, Bordea a observat și o diferență între comedianții căsătoriți și cei singuri.
„Am observat că comedianții căsătoriți sunt mai cuminți pe scenă, decât cei care nu sunt căsătoriți. Vorbesc serios, am pățit-o și eu.”, a mai spus Bordea.
„Nu sunt mai cuminte, dar tu îl crezi pe ăsta?(n.r îi spune lui Speak) Crezi că e vreo diferență între acum, față de cum era înainte?”, a completat Radu Bucălae.
Citește și: Carmen Harra, noi previziuni despre Kate Middleton: „Ea are o cumpănă acum în viața ei”
Chiar dacă acesta a suferit extrem de mult după Livia, fosta sa parteneră, Speak asigură pe toată lumea că Bordea este bine și că și-a revenit cu brio după unul dintre cele mai mari șocuri din viața sa.
Speak: Nu-l mai plângeți măi, că și-a revenit.
Cătălin Bordea: Nu m-a plâns nimeni. Cine m-a plâns?
Speak: Ba da. Te-au plâns oamenii, au empatizat cu tine și de asta îți zic, că te-ai transformat în martirul României, dar a trecut peste.
Cătălin Bordea: Da, e în regulă, ce bine dorm seara. Mă duc unde vreau eu în patul ăla.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Mi-Th Influencer, emisiunea...