Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia pentru care relația cu bani se va schimba radical de anul viitor
Actor, improvizator şi regizor, Cătălin Coşarcă a absolvit Facultatea de Teatru, secţia Actorie, U.N.A.T.C, în anul 2010, an în care a debutat ca improvizator şi trainer de improvizaţie, cu trupa Backstage Boys, înfiinţată chiar de el. De-a lungul timpului a jucat în mai multe sketch-uri de comedie, între care „O Odisee Pământeană”, „Nu se poate termina aşa” şi „Paradisio”, dar şi „Odă la bucurie”, regizat chiar de el şi în filme precum „Vineri Seară”, „Amnesia” sau „Teambuilding”.
În comedia romantică de la Antena 1, adaptare după producţia turcească Room 309, telespectatorii îl vor putea urmări în fiecare vineri, de la 20:30, în rolul lui Dragoş Bănărescu, avocatul tatălui Dianei Soare (Graţiela Voicu), un tânăr care va influenţa povestea serialului. Atunci când tatăl Dianei nu îşi va mai permite să îi achite onorariul, din cauza problemelor pe care le are, Dragoş ajunge să îi ceară Dianei. Iar când realizează, foarte repede de altfel, că situaţia Dianei este foarte ofertantă şi că prin ea îl poate escroca pe Victor Pop (Matei Negrescu) de mulţi bani, nu stă pe gânduri.
"Ce aș mai putea spune despre personajul Dragoș Bănărescu ce nu a fost deja spus în toate bancurile cu avocați? Deși inițial poate părea că intențiile lui sunt puțin cam meschine și egoiste, veți vedea cu timpul că puțin e mult spus. Însă capacitatea sa de a pune la cale planuri este incontestabilă. E un rol delicios și fiecare moment petrecut la filmare este o plăcere!”, dezvăluie Cătălin Coşarcă.
Scenariul ce poartă semnăturile Biancăi Mina, lui Bogdan Cotleţ, Radu Grigore şi Ruxandrei Ion are în prim plan o poveste de dragoste care nu se încadrează în clișee. Protagoniștii acestui serial nu se îndrăgostesc la prima vedere, ci se întâlnesc dintr-o greșeală, iar din momentul acela se dă startul unei situații de tip domino, în care stângăciile, du-te vino-ul, situațiile comice, dar și cele romantice și emoționante continuă fără oprire. Tot în prim plan se află și o moștenire foarte mare, care nu se dobândește prin succesiune, ci printr-o condiție specială impusă prin testament, ceea ce stârnește o competiție tragi-comică în rândul candidaților.
Nume consacrate din teatru, film și televiziune, actori care nu au mai apărut demul pe micile ecrane, dar și nume noi, fac deliciul telespectatorilor în comedia romantică Lasă-mă, îmi place! Camera 609. Emilia Popescu, Magda Catone, Mihai Călin, Claudiu Bleonţ, Virginia Rogin, Sergiu Cioiu, Anda Sârbei, Matei Negrescu, Anca Androne, Doina Teodoru, Loredana Groza, Nuami Dinescu, Marius Rizea, Ştefana Darzeu, Maria Ţăpuşă, Răzvan Krem Alexe, Emanuel Cîrstea, Alexandra Ciobanu, Julia Marcan, Lucian Ionescu, Iulia Barbu, Cristian Neacşu, Alexandra Ciobanu şi Graţiela Voicu pot fi urmăriţi în fiecare seară de vineri, de la 20.30, la Antena 1. #JoiVin emoţiile, bucuria, secretele şi dramele, în cele mai aşteptate seriale româneşti, la Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: catalin cosarca imi place camera 609 lasa-ma matei negrescu serial
Iată ce-ți rezervă astrele...