Ce se poartă în 2025 în materie de machiaj. Mirela Vescan a dezvăluit tendințele anului viitor
Dorian Popa este unul dintre cei mai apreciați artiști de la noi din țară, dar și unul dintre cei mai înstăriți, asta dacă ne luăm după noua sa vilă de lux. Dorian Popa a reușit să își vadă cel mai mare vis împlinit, acela de a avea o casă, însă nu s-a mulțumit cu orice casă, ci cu o vilă de lux, în care a investit sute de mii de euro.
După ce și-a construit casa după bunul plac, Dorian Popa și-a cumpărat un teren situat în lângă vila pe care și-a construit-o în Domnești. Aici, el va construi un cartier rezidențial: “Unul dintre visurile mele contemporane, ca să spun așa, a fost să construiesc și să pot să văd șantierul de la mine din casă! Să pot să mă trezesc de dimineață și să merg să îi ajut pe băieți, să verific cum decurg lucrările, fără să fie nevoie să străbat orașul în lung și în lat”, mărturisea artistul într-un vlog.
Artistul a mărturisit că după ce va termina construcția celor șase case, intenționează să își schimbe pietrișul din fața casei. Pentru acest lucru, Dorian Popa va trebui să scoată din buzunar 10.000 de lei.
”La anul, după ce terminăm cu primele 6 case din Hâtz Residence și ne liniștim puțin, o să scot toată piatra și am să torn beton peste toată partea asta care era cu pământ și cu folie antiburuieni, care era o vrăjeală. E o vrăjeală! Oricum ies buruienile și prin folia aia. Am să torn betonul, am să cumpăr iar piatră de Grecia, pentru că asta s-a murdărit.
În momentul în care o să o pun pe beton și nu va mai avea contact cu pământul, nu se va mai înverzi. Este drept, nu e o investiție mică. Toată piatra pe care o vedeți aici a costat, nici mai mult, nici mai puțin, de 10.000 de lei. Ăsta e un preț foarte bun și negociat datorită cantității uriașe pe care am cumpărat-o”, a zis Dorin Popa, pe Youtube.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: bani casa Dorian Popa pietris
Iată ce-ți rezervă astrele...