Catinca Roman, dezamăgită de relația pe care a avut-o cu Petre Roman în copilărie: „A fost rece, lipsă de afecțiune, de empatie”
Data publicării:
Catinca Roman a oferit mai multe detalii cu privire la perioada copilăriei petrecută alături de Petre Roman.

Catinca Roman nu s-a ferit niciodată să vorbească despre relația pe care a avut-o cu Petre Roman, tatăl său vitreg, cu care a locuit după ce mama sa, Mioara, s-a recăsătorit. Astfel, chiar dacă avea să intre într-o familie cu o situație financiară bună, un statut important, dar și unde avea să facă „rost” de o soră, aceasta spune că nu a fost împlinită din toate punctele de vedere. Deși și-ar fi dorit să clădească o relație caldă și autentică cu tatăl său vitreg, aceasta spune că nu a fost tratată niciodată cu aceleași sentimente profunde și iubire după cum primea de la mama sa. 

„Nici nu știu dacă să o numesc mamă vitregă, pentru că nu a fost, dimpotrivă. Relația mea cu tatăl meu vitreg a fost rece, inexistentă, pentru că mama se ocupa de cam tot, de mine. Nu pot să spun că nu am învățat lucruri de la el, pentru că e un tip extrem de deștept, educat, însă cred că dacă ar fi să pun într-o balanță moștenirea culturală pe care am primit-o de la el cu lipsa de afecțiune, balanța atârnă greu în partea de lipsă de afecțiune, de empatie, de răceală, poate de comportament adolescentin.”, a declarat Catinca Roman în cadrul emisiunii PlayTalk.

Citește și: Catinca Roman nu mai este creatoare de modă! Cu ce se ocupă acum sora Oanei: „Vreau să mă reprofilez”

Simțea o concurență între ea și Petre Roman

Astfel, Catinca spune că deseori simțea chiar și o concurență venită din partea bărbatului, care își dorea să-i acapareze atenția soției sale și să „eclipseze”, astfel, copiii, explică ea.

„Se punea pe egal cu noi, copiii, de concurență în atenția mame, dar asta este. Cred că toți avem diverse traume, probleme venite din copilărie și important este ca la un moment dat să încercăm să avem grijă de ele, să înțelegem de unde ne vin nefericirile, depresiile, stările proaste și, cel mai indicat ar fi cu ajutorul unui terapeut, dar există și alte metode.”, mai spune aceasta.

VEZI și: Oana Roman, mesaj tranșant pentru Catinca, după moartea mamei lor: „Când tu nu faci, nu te implici, nu plătești nimic și totuși ești nemulțumit..”

Youtube video image

A simțit diferențe între ea și Oana

Mai mult, în trecut, Catinca povestea că deseori în copilărie a simțit și diferențe vizibile pe care Petre Roman le făcea între ea și Oana, diferențe pe care atunci nu le percepea atât de adânc precum o face astăzi.

„Simțeam diferențe, făcea diferențe între mine și Oana, dar eu atunci nu am conștientizat, mi se părea normal. Mă gândeam că poate așa-i normal, nu-i normal așa. Copilul se găsește în acea situație, tu, ca adult, în momentul în care te angajezi la așa ceva știi bine despre ce e vorba, trebuie să faci niște eforturi în plus, eu știu că nu e simplu. Poate nici el nu a știut, poate și eu am făcut o grămadă de greșeli ca părinte. Mi-am dat seama când a crescut, nu pot să zic să era ceva concret, nu pot să spun că Oana a fost privilegiată, dar simțeam acel dezechilibru.”, mai spunea Catinca în trecut în cadrul emisiunii După faptă și răsplată, moderată de Cristina Șișcanu.

Citește și: Minodora nu mai doarme cu soțul ei în același pat. Ce a făcut-o pe artistă să ia decizia radicală: „Nu pot”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto Podcast „un PODCAST mișto By Bursucu`”

Frații lui Silviu Prigoană sunt revoltați pentru că nu au știut de înmormântarea omului de afaceri: „Ce a făcut Silviu cu tata, a făcut Honorius cu tatăl lui”




pixel