Cauza morţii lui Beethoven. O nouă analiză a mostrelor de ADN din păr aduce noi indicii despre boala care i-a curmat viața
Data actualizării:
Data publicării:
Un nou studiu publicat miercuri a ajuns la mai multe concluzii referitoare la ascendenţa şi istoricul medical al compozitorului Ludwig van Beethoven.

Analiza genomică a examinat mostre de ADN din opt şuviţe de păr prezentate ca aparţinând legendarului compozitor, din colecţii publice sau private. Cercetătorii au stabilit că cinci dintre acestea provin de la un singur individ de sex masculin, fiind datate la începutul secolului al XIX-lea.

Dintre aceste cinci şuviţe, istoria a două dintre ele este neîntreruptă timp de două secole, fiind susţinută de o documentaţie bogată. Una i-a fost oferită în 1826 de către Beethoven unui prieten muzician, iar cea de-a doua provine de la un prieten de familie care s-a ocupat de înmormântarea compozitorului.

Aceste cinci şuviţe, care acoperă ultimii şapte ani din viaţa lui Beethoven, sunt aproape sigur autentice, potrivit cercetătorilor.

 

Secvenţierea ADN-ului a fost efectuată în Germania, în laboratorul de antropologie de la Institutul Max-Plank din Leipzig, unde sunt de obicei studiaţi oamenii preistorici.

Spre deosebire de analiza oaselor, "în păr, ADN-ul este foarte degradat", a explicat Johannes Krause, şeful departamentului de genetică al institutului şi coautor al studiului. "A fost dificil să recoltăm suficient ADN pentru a asambla genomul", a adăugat el.

Au fost folosiţi câţiva metri de păr şi, în final, trei sferturi din genom (totalitatea genelor unei fiinţe vii) au putut fi cartografiate.

Oamenii de ştiinţă au descoperit, printre altele, că Beethoven avea o predispoziţie genetică pentru boli hepatice şi că era infectat cu virusul hepatitei B, o boală inflamatorie care afectează ficatul, în lunile anterioare morţii sale.

Aceşti factori, alături de consumul regulat de alcool, prezintă "explicaţii plauzibile" pentru moartea lui Beethoven, în 1827, au declarat autorii studiului publicat în jurnalul ştiinţific Current Biology.

"Aşadar, credem că boala lui provine dintr-o interacţiune" între aceşti trei factori, a explicat Markus Nothen, de asemenea coautor al studiului.

Dintre cele opt şuviţe studiate, una era un artefact istoric proeminent, cunoscut sub numele de "Hiller's Lock", care a fost studiat anterior şi a făcut subiectul unui documentar şi al unei cărţi devenită bestseller.

 

Studiile asupra acestei şuviţe au sugerat anterior că Beethoven ar fi murit din cauza intoxicaţiei cu plumb (saturnism). Însă, în urma analizei recente s-a constatat că şuviţa nu îi aparţinuse lui Beethoven, ci unei femei descendentă a evreilor aşkenazi.

În plus, membrii unei familii din Belgia care credeau că sunt rude cu Beethoven şi au acelaşi numele de familie nu sunt de fapt înrudiţi direct cu compozitorul, conform acestei analize.

Cauza acestei surprize s-a datorat unui "eveniment de paternitate extra-pereche" identificat în ascendenţa pe linie paternă a lui Beethoven, asociată cu cromozomii Y ai indivizilor.

Se crede că bunica lui Ludwig van Beethoven ar fi avut o relaţie extraconjugală care a dus la naşterea tatălui compozitorului, după cum susţine Maarten Larmuseau, coautor al studiului şi profesor de genealogie genetică la Universitatea Leuven din Belgia.

"Nu se poate exclude faptul că Beethoven însuşi ar fi ilegitim", a spus Tristan Begg, cercetător la Universitatea din Cambridge şi autor principal al studiului. "Este o posibilitate", a adăugat el.

Oamenii de ştiinţă nu au reuşit să găsească răspunsuri legate de misterioasa pierdere a auzului suferită de Beethoven, care s-a produs la vârsta de 20 de ani, sau de problemele gastrointestinale care l-au afectat de-a lungul vieţii, însă au eliminat de pe lista cauzelor probabile otoscleroza sau boala Paget, respectiv boala celiacă şi intoleranţa la lactoză.

În 1802, compozitorul şi-a exprimat dorinţa, într-o epistolă adresată fraţilor săi, scrisă într-un moment de disperare, ca boala lui să fie descrisă după moartea sa şi făcută publică.

"Am căutat să îndeplinim această dorinţă", a declarat într-o conferinţă de presă Tristan Begg.

Deşi misterul încă persistă în jurul unora dintre numeroasele patologii de care suferea Beethoven, "am fost extrem de norocoşi (...) să obţinem rezultate atât de fascinante", a spus Begg, iniţiatorul acestui proiect început în 2014.

Ludwig van Beethoven s-a născut în decembrie 1770 la Bonn, în Germania şi a murit la 26 martie 1827, la Viena, la vârsta de 56 de ani, notează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Veronica Mavrodin
Categorie: Stiri
Tagurile articolului: adn  deces  ludwig van beethoven  moarte 


DC Media Group Audience

Sursa foto: Vali Vijelie, Facebook

Nouă despărțire șoc în lumea mondenă! Vali Vijelie, părăsit de soție: „Nu mai vreau să am de-a face cu el”

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Horoscopul banilor pentru luna mai 2024, cu gemenele Adina și Oana Timofte. Zodiile care vor avea câștiguri financiare uriașe

Captură video: YouTube/Playtech Stiri

Horoscopul banilor 29 aprilie – 5 mai 2024, cu Remus Ionescu. Zodiile care vor avea noroc la bani, chiar înainte de Paște

Clanul, sursa foto Instagram, Cătălina Grama

Serialul „Clanul” de pe Pro TV a ajuns la final! S-au încheiat filmările pentru ultimul sezon: „Suntem toți foarte emoționați și încă nu ne dăm seama”

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, previziuni pentru perioada următoare. Cu ce provocări vine vara: „De luna asta mă tem mai mult”

Victoria Petrenciuc a cucerit inimile juraților cu vocea sa inconfundabilă

Victoria Petrenciuc a făcut furori la Românii au Talent. Andra: Unde ne-ai dus?

Doctorul Cezar, captură video Youtube, Sinteza Zilei cu Mihai Gadea

Topul alimentelor care ne otrăvesc organismul și trebuie evitate. Dr. Cezar: „Cauzează inflamație și deteriorează anumite structuri”

Captură video Youtube, VERDICT DANA BUDEANU. Andra Măruță, Românii au talent/ProTV

Dana Budeanu, reacție controversată, după ce a văzut-o pe Andra pe scenă. Artista i-a răspuns când a observat ce a spus despre ea

Camelia Pătrășcanu. Captură video: YouTube/Canal 33

Horoscop cu Camelia Pătrășcanu. Previziuni pentru fiecare zodie în perioada următoare

Daniel Pavel/ captură video Voyo

Premieră absolută la Survivor All Stars! Concurenții au rămas șocați: „Nu am mai avut așa ceva”

Gina Pistol. Captură video: YouTube/Damian Draghici. Captură video: Instagram/smiley_omul

Gestul făcut de Smiley față de Gina Pistol a stârnit revoltă în mediul online: „Urât comportament! Fără cuvinte, că aș avea multe” / Video

bloc

La ce etaj ai șanse să nu mori în caz de cutremur. Inginer: La seismul din 1977, acolo am găsit supraviețuitori


Tata sau mama? Cine transmite inteligența copilului?

Întrebarea dacă inteligența este transmisă a fost...



pixel