3 zodii ale căror dorințe devin realitate pe 26 noiembrie 2024
Marți, 26 noiembrie 2024, trei...
Adela Popescu a plecat pentru câteva zile într-o escapadă romantică alături de soțul ei. Dacă în urmă cu doar câteva săptămâni, prezentatoare a fost plecată alături de toată familia în Bali, acum, cei doi îndrăgostiți și-au dorit să-și rezerve câteva zile de vis doar pentru ei doi, astfel încât au plecat în Croația. Vedeta este extrem de activă pe rețelele de socializare chiar și acolo, astfel încât le-a dezvăluit fanilor principalele lucruri pe care le-a descoperit în zilele însorite în care a fost departe de casă, doar în prezența soțului și a unor prieteni extrem de apropiați.
„În această vacanță:
1. Am descoperit o țară despre care nici nu bănuiam că e atât de frumoasă;
2. Mi-am demonstrat că nu ești niciodată prea bătrân să cunoști oameni alături de care să te simți atât de bine, de…tu;
3. M-am îndrăgostit iremediabil de casele din piatră. Abia aștept să avem și noi una;
4. Mi-am dat seama că pot să rezist cel puțin șapte zile fără să mă apuce dorul mare de copii. :)
5. Aveam nevoie să nu trebuiască să fac nimic. Nici să vizitez, nici să citesc, nici să ascult muzică, nici să mănânc. Nici să dorm. Și să aleg să le fac pe toate;
6. Am înțeles că uneori mai bine cumperi direct peștele decât să dai câți bani am dat noi pe undiță și ustensile.
7. Ce norocoși suntem că avem părinți care vor și pot să ne susțină escapadele ce sper să devină tradiție.”, a scris Adela Popescu pe rețelele de socializare.
View this post on Instagram
Adela Popescu și Radu Vâlcan formează, fără doar și poate, familia ideală. Chiar dacă sunt părinți a trei copii, aceștia nu uită să-și facă frecvent timp și pentru viața de cuplu, lucru care-i ajută să-și mențină pasiunea aprinsă și după atât de mulți ani de relație. De asemenea, celebra actriță ne-a dezvăluit recent alte informații inedite din intimitatea celor doi.
„Am avut noroc că ne-am întâlnit, nu există niciun secret. Nu cred în suflete pereche. Eu cred că oamenii pot iubi de mai mute ori, nu se pune problema, dar cred în ideea de compatibilitate emoțională, adică ce pentru el e important, să fie și pentru mine și să ne dorim amândoi aceleași lucruri în viitor și să nu escaladeze certurile, pentru că absolut toate cuplurile se ceartă, dar să nu escaladeze. La un moment dat începi să spui vrute și nevrute, dar nu trebuie să faci asta. Cum ai văzut că un pic se depășește măsura, nu trebuie discutat de ce ne-am certat, trebuie discutat fix pe cuvântul acela care a fost peste normalitatea cuplului. Trebuie să spui „stop”, nu trecem peste asta.”, ne-a declarat Adela Popescu, în exclusivitate pentru Spectacola.
Mai mult, spre mirarea fanilor care îi urmăresc mereu îndeaproape, Adela Popescu ne-a mai spus faptul că soțul ei este cea mai romantic din relație, care o surprinde frecvent cu fel de fel de gesturi neașteptate.
„Așa mai face el, stă seara liniștit, cât eu culc copiii sau mai fac alte activități, și se mai gândește așa la noi doi și îmi mai trimite un mesaj, foarte puține le postează, majoritatea mi le trimite mie prin mesaje. Eu sunt mai melodioasă, în sensul că sunt mai atentă la ambientul din casă, pun flori, creez contexte, dar el stă ce stă și odată îmi trântește un mesaj sau o declarație și mă dă peste cap.”, ne-a mai spus celebra prezentatoare TV.”, a conchis aceasta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: aleda popescu Radu Valcan relatie vacanță
Marți, 26 noiembrie 2024, trei...