Ce tip de bărbați îi plac Ramonei Bădescu. Vedeta a făcut dezvăluiri despre relația cu logodnicul ei: „Nu ne-am plăcut la început”
Jador este unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți ai momentului. Pe lângă vocea și melodiile cunoscute, artistul mai este cunoscut de fani și pentru bunătatea sufletească de care a dat dovadă mereu. Asta, se datorează, în principiu, faptului că Jador a avut o copilărie mai grea și a fost destul de sărac. De data aceasta însă, când a vrut să ajute un om al străzii din Germania, a avut parte de un gest nemaiîntâlnit.
”Sunt în Germania și am niște bănuți în buzunar și am văzut un om care nu avea bani și căuta prin gunoaie. Am zis să-l ajut și să-i dau și lui 10 euro și mi-a spus "De ce fața ta e atât de neagră?" I-am întins banii și nu i-a vrut. Nu a vrut să-mi ia banii că-s negru. Doamne ferește.”, a povestit Jador, pe instastory.
„Are Dumnezeu un plan cu noi și încă nu e nimic, mi-a spus mama. Ea are vise, tata e pastor. Ea vede lucruri, ni le spune. Mi-a spus într-o zi că pot să mor de trei ori și în acea zi era să mor de trei ori, dacă îți vine să crezi.
Era să mă calce mașina, era să intru într-un TIR și a treia oara nu mai știu ce să pățesc. Trebuia să mă rog ca să-mi scape Dumnezeu viața în ziua aia, pentru că Diavolul își face meseria. Da, există lucrurile astea! Dacă Dumnezeu o boală, o primesc cu brațele deschise, deși n-aș vrea. Dacă vrei să faci ceva cu mine, nu-mi da lucruri rele, adu-mă cumva pozitiv”, a declarat Jador în podcastul Roxanei Nemeș.
„Eu nu trăiesc cum vreau să trăiesc eu, de fapt. Mă pierd în plăcerile vieții și-mi place să trăiesc în plăcerile vieții. De exemplu, aș putea să mă abțin de la a mânca prostii, că Dumnezeu spune despre asta. Sau despre ură, mai am puțină ură în suflet, bine nu ca alții, iert foarte ușor. Am chestii pe care vreau să le îndrept. Nu aș vrea să mai vorbesc urât, nu aș vrea să mai fac greșeli, să mai jignesc pe cineva fără să-mi dau seama. Aș vrea să postesc cât mai mult, să trăiesc după voia lui Dumnezeu! Dar nu pot, am o fire omenească!”, a mai spus acesta la „Roxana te dezbracă de secrete”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: bani cersetor gest incredibil Jador
Primul meci din a doua etapă a...
Elena Vîșcu, fosta parteneră...