Luna Nouă în Săgetător de pe 1 decembrie. Daniela Simulescu a dezvăluit care vor fi cele mai influențate zodii
Ramona Olaru nu s-a ascuns niciodată de la a recunoaște faptul că a trăit o copilărie simplă, la țară, unde posibilitățile materiale erau extrem de reduse, spre deloc, uneori. Vedeta a trecut prin mai multe meserii, până să ajungă să fie asistentă TV, ba chiar recunoaște faptul că a practicat deseori și muncile câmpului. Așadar, mai în glumă, mai în serios, Ramona Olaru spune că dacă „nu ar fi prins trenul” care să o ducă în platourile de filmare ale Antenei 1, aceasta și-ar fi putut clădi un viitor pe meleagurile natale.
“Cine știe, poate mă măritam cu vreun cioban la mine acolo, să am oi sau ceva. Dacă sunt de la fermă…niciodată nu știi. Oricum, mereu am zis că plec de acolo, nu mă mai întorc să stau, să locuiesc acolo. Dar, poate dacă nu prindeam trenul la momentul respectiv, oricând puteam să devin soția unui cioban de la stână sau să lucrez la ferma de vaci, unde și ai mei au lucrat. De acolo suntem. Nu am o problemă cu asta, am muncit foarte mult în domeniu. Am fost la sapă, la cules de porumb. Nu pot să mă mai gândesc acum că aș fi putut să fiu acolo. Dar pot să mă adaptez la orice. Mă pot adapta la orice muncă.”, a declarat Ramona Olaru, potrivit ego.
Ramona Olaru este alături de echipa de matinali de la Neatza cu Răzvan și Dani de câțiva ani, motiv pentru care toată lumea se întreabă cum se înțeleg aceștia, în spatele camerelor de filmat. Blondina spune astfel că nu există vorba de certuri între ei, iar glumele care se fac în platou nu sunt niciodată puse la suflet.
“Niciodată. (n.r. nu s-au certat la Neatza). Ne-am îmbinat foarte bine acolo, ca și cum eram făcuți unii pentru ceilalți. Nu există loc de supărare. Glumele sunt făcute de așa natură încât nu ne pică rău. Sunt OK. Știi că a fost o glumă și nu are de ce să te afecteze. Altfel nu ne adunam acolo, acesta este criteriul de angajare, dacă vrei, să treci peste și să accepți că așa suntem.”, a mai spus aceasta.
Chiar dacă prima dată nu a fost acceptată la casting, destinul a făcut ca Ramona Olaru să ajungă, ulterior, printre cei doi matinali îndrăgiți de toată țara. Deși nu i-a fost ușor să se adapteze cu camerele video și cu live-ul, fosta iubită a lui Cătălin Cazacu a învățat treptat ce este televiziunea.
“Prima dată când am fost la casting nu m-au ales. A doua oară nu am mai dat casting pentru că eram deja în echipă, la “Prietenii de la 11”. Atunci aveau nevoie de mine pentru că Flavia era însărcinată. A fost o chestie de moment. A fost destul de greu la început. Mi se părea extrem de mult pentru mine, un om care nu făcuse niciodată televiziune. Să intru live, 4 ore, într-un domeniu despre care nu știam nimic, adică să prezint vremea. Eu acolo am învățat să prezint vremea.”, a continuat Ramona Olaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: catalin cazacu copilărie meserie Ramona Olaru televiziune
Pentru patru zodii care...