„Și-a găsit o muză de 18 ani”. Teo Trandafir, reacție virală după ce ce Cătălin Botezatu și-a asumat relația cu Nicolle, iubita mai tânără cu 40 de ani
Michelle Obama ocupă prima poziţie în acest clasament pentru al treilea an consecutiv, în timp ce Trump a reuşit să-l detroneze pe soţul ei, fostul preşedinte Barack Obama, pentru prima dată în acest an. Astfel, 18% dintre participanţii la studiu au spus că îl admiră cel mai mult pe preşedintele în exerciţiu şi doar 15% l-au pus pe primul loc tot pe Barack Obama, care a fost primul 12 ani la rând.
Realizatorii clasamentului au consemnat şi o tendinţă la nivel de partizani politici, republicanii afirmând că îl admiră pe Trump, iar democraţii pe soţii Obama.
Pe poziţia a doua în topul celor mai admirate femei din SUA s-a clasat vicepreşedinta aleasă Kamala Harris.
În "top 10" al celor mai admirate femei din SUA au mai intrat vedeta TV Oprah Winfrey, cancelarul german Angela Merkel, reprezentanta Alexandria Ocasio-Cortez, regina Elisabeta a II-a, judecătoarea Curţii Supreme Amy Coney Barrett şi militanta ecologistă Greta Tunberg, notează Agerpres.
În ce-i priveşte pe bărbaţi, în topul celor mai admiraţi au mai reuşit să intre preşedintele ales Joe Biden, cu 6%, dar şi epidemiologul şef Anthony Fauci (3%), urmaţi de Elon Musk de la Tesla, senatorul Bernie Sanders, Bill Gates, LeBron James (Los Angeles Lakers) şi Dalai Lama, cu câte 1%.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: International
Tagurile articolului: michelle obama trump
Consumul de apă, un gest atât...
Știai că Melania Trump, una...