Ce se poartă în 2025 în materie de machiaj. Mirela Vescan a dezvăluit tendințele anului viitor
După luni întregi pline de scandaluri și vorbe dure aruncate unul altuia, Alin Oprea și Larisa au divorțat în mod oficial. Cei doi au înaintat actele de divorț în urmă cu un an. Acum, când drumurile dintre cei doi s-au separat definitiv, Alin Oprea a luat o decizie radicală.
Mai exact, artistul le-a cerut judecătorilor ca fosta lui soție să nu îi păstreze numele de familie din cauza faptului că acesta a fost extrem de dezamăgit de Larisa și nu este demnă să îi păstreze numele.
"Acest aspect a rămas în pronunţare, aştept cu nerăbdare decizia ca numele meu să fie retras unei persoane care nu-l merită din nici un punct de vedere. Nici legal şi nici moral", a declarat Alin Oprea pentru Click!
Totodată, Alin Oprea a declarat că vrea să își recâștige tot ce i se cuvine și toate sacrificiile făcute.
„Partajul este un proces distinct ce se va judeca, ulterior. Am de gând să recâştig absolut tot ce mi se cuvine în mod legal, după munca mea de o viaţă şi toate sacrificiile făcute. Dacă aş fi fost tratat cu recunoştinţă şi respect, nu aş mai fi avut nici o pretenţie.
Fiind tratat în stil „mafiot”, voi lăsa legea să repare toată nedreptatea ce s-a abătut asupra mea”, a mai spus Alin Oprea pentru sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: alin oprea divort larisa
Iată ce-ți rezervă astrele...