Ce educație i-a oferit Romanița Iovan fiului său: ”Nu faci copil pentru tine”. Regretatul pilot Adrian Iovan, rol important în creșterea lui Albert
Data actualizării:
Data publicării:
Romanița Iovan a vorbit despre educația pe care i-a oferit-o lui Albert, dar și despre relația cu iubitul ei.

Romanița Iovan a fost invitată în cadrul podcastului de pe Youtube „Ameritat cu Nasrim”, unde și-a deschis sufletul și a vorbit despre cele profunde subiecte din viața personală. Cunoscuta creatoare de modă a trecut prin mai multe încărcări grele până acum, una dintre ele fiind reprezentată de moartea tatălui copilului său, pilotul Adrian Iovan. Aceasta și-a refăcut viața după tragedie, iar de aproximativ 14 ani trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu avocatul Iulian Gogan. Totuși, chiar dacă își iubește foarte mult partenerul, femeia de afaceri spune că niciodată nu va încerca să-l țină lângă ea, dacă acesta se va îndrăgosti de altă femeie.

„Eu am zis și voi zice mereu. Dacă vreodată când tu te vei îndrăgosti de altcineva, să-mi zici, nu mă supăr și eu la fel o să fac. Pentru mine asta înseamnă iubire, să-l înțelegi pe omul de lângă tine. Noi nu suntem proprietatea nimănui.”, a declarat Romanița Iovan în cadrul podcastului.

Romanița Iovan merge în fiecare an în Munții Apuseni

De când soțul ei a murit în tragicul accident aviatic în Munții Apuseni, creatoarea de modă și-a format deja o tradiție, iar la data în care s-a întâmplat tragicul eveniment, împreună cu familia, merge în acel loc pentru a-l omagia astfel pe cunoscutul pilot. Acest lucru este foarte benefic și pentru Albert, fiul lor, pentru că în acest fel își amintește mereu de tatăl său și îi ține imaginea vie în memorie.

„Eu am învățat să nu am așteptări. Am fost focusată pe Albert și cred că am făcut bine ce am făcut. În schimb, reacțiile noastre, ale mele și ale celor din jurul meu, de a merge în Apuseni în fiecare an, a fost foarte bună pentru Albert. Așa el a înțeles despre ce e vorba și se bucură când mergem în Apuseni și vrea să facă niște lucruri extraordinare, în memoria lui Adrian.”, a mai spus aceasta.

Ce relație are Ameri Nasrin cu nașii Cristi Borcea și Valentina Pelinel: ”Suntem ca o familie”

Creatoarea de modă nu și-a dorit familie

„Eu n-am vrut copil sau familie, am fost femeie de carieră. Până la urmă, când a fot momentul eu aveam o independență și din punctul de vedere al carieri, și financiară, și am putut să mă ocup de Albert, ceea ce a fost bine pentru amândoi. Eu sunt conștientă de ceea ce am gândit atunci, că nu mi-am dorit decât carieră și n-aș da timpul înapoi și aș face la fel.”, a continuat acesta.

Ce educație vrea să-i ofere Romanița Iovan fiului ei

Când vine vorba despre creșterea fiului ei, femeia de afaceri spune că vrea să-l învețe să fie cât mai independent, iar când va sosi momentul, îl va lăsa liber să-și ia propriile decizii. De asemenea, aceasta mărturisește faptul că și-au pus accentul asupra educației lui și anii petrecuți în preajma regretatului său tată.

„Copilul îl crești, după care îi dai drumul în viață. Nu faci copil pentru tine. În momentul în care i-ai dat drumul în viață, tu poți să-ți faci și tu viața ta. E foarte importantă educația, trebuie să știm ce vrem de la noi și de la copil. Dacă tu ai vrut să-ți crești copilul lângă tine și să fie cu tine toată viața, asta faci ca atare, dacă tu vrei să-l crești ca să aibă forță și putere să se descurce orice ar fi, atunci procedezi ca atare. O mamă curajoasă, are un copil curajos, un copil curajos, are o mamă curajoasă.

 Am avut norocul că Albert a trăit lângă cei doi părinți șapte ani. Adică șapte ani de-acasă. Educația pe care a primit-o de la Adrian în ce șapte ani a contat enorm. Chiar dacă noi doi eram la adrese diferite, am mers în aceeași direcție. Nu l-am educat eu într-un fel și când mergea la Adrian primea altfel de educație. El știe că are tată și că el este un erou și că îl veghează de sus. N-am fost și tată pentru el.”, a mai dezvăluit creatoarea de modă.

„N-am intrat în depresia niciodată”

Chiar dacă viața a supus-o la multe încercări, Romanița Iovan spune că nu s-a confruntat niciodată cu depresia, deși este boala secolului. Aceasta spune că a găsit diferite modalități prin care a reușit să depășească stările negative,

„N-am intrat în depresia niciodată și am trecut prin multe. Există boala, nu o neg, dar eu de fiecare dată când mi-a fost greu am încercat să mă ajut de ceva. Am citit carte după carte, n-am vorbit cu nimeni. Așa reușeam ieșirea mea dintr-o stare de incertitudine. Mi-am focusat creierul către altceva.”, a dezvăluit aceasta în cadrul podcastului. 

Cum și-a început Ameri Nasrin cariera în televiziune: ”Eram într-o perioadă în care nu știam ce voi face”. Ce persoană publică a remarcat-o pe jurnalistă

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: copil  depresie  nasrin ameri  romanita iovan 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale




pixel