Raluca Bădulescu a dat de pământ cu Iulia Albu, fosta sa colegă de la Bravo, ai stil!, în direct la TV: „Are numai defecte, e dezordonată în mod sinistru și pusă pe scandal”
George Pleșca, coregraf, dansator și performer, și Alexandra Vieru, regizoare, performer și profesoară de teatru, au fost invitații Georgianei Ioniță, într-o nouă ediție a emisiunii Întâlnire cu Arta, difuzată la Spectacola și DC News. Cei doi au vorbit despre Academia de Dans și performance, program relativ nou în România, care își propune să formeze viitorii dansatori profesionali. Acest lucru nu se întâmplă oricum, pentru că cei care se înscriu aici vor fi instruiți de unii dintre cei mai importanți dansatori internaționali.
„Academia este un program inițiat de Centrul Național de Dans București. A avut premiera acum doi ani și continuă să rămână o noutate în România, pentru că este singurul program de formare profesională pentru dansatori. Există licee de specialitate în țară, cât și universități care au arta coregrafică. Programul dorește să dezvolte dansatori și performeri la un nivel recunoscut internațional.”, a declarat George Pleșca, în cadrul emisiunii Întâlnire cu Arta.
„Ateliere de dans contemporan se mai întâmplă în București cu coregrafi mari, în schimb, Academia a selectat unii dintre cei mai buni profesori de dans și performance și ei vin pentru un modul să ne pregătească, să ne pună la curent cu curentul de afară, să ne prezinte un soi de tehnică pe care îl au în portofoliu și pe care sunt specializați. Pentru mine e o întâlnire foarte prețioasă cu acești oameni, e foarte valoros.”, a adăugat și Alexandra Vieru.
Cei care vor să ajungă aici trebuie să treacă peste un casting destul de amplu, dezvăluie George Pleșca. În principiu, Academia nu este destinată amatorilor, persoanelor fără experiență, însă nici aceștia nu ar trebui să-și piardă speranța, în cazul își doresc foarte mult să ajungă aici.
„Suntem 12 oameni în grupă și da, există un casting, care se desfășoară ca orice altă audiție, trimiterea unui material video, CV, urmează un interviu, în urma selecției și, ulterior, o probă practică în studio. Sunt trei etape să spunem, contează să ai o experiență, să ai pasiune, dedicare, e o meserie care implică mult sacrificiu. Dacă nu ai o experiență înainte, nu ar trebui să fugi de asta, chiar dacă ajută, Academia este deschisă oricărui iubitor de dans, dar nu neapărat pentru amatori.”, a mai spus coregraful.
Viața unui dansator nu este deloc simplă. Trebuie să te antrenezi continuu și să ai o viață foarte disciplinată, axată pe o alimentație sănătoase și pe orele corecte de odihnă.
„A trebuit să mă antrenez fizic mai mult, chiar dacă aveam în spate niște cursuri de dans, a trebuit să iau foarte în serios antrenamentul fizic, alimentația, odihna, pe care o ignorăm, dar e foarte importantă, corpul are nevoie să se refacă.”, a mai dezvăluit și Alexandra Vieru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: academia de dans alexandra vieru dansatori george plesca
Busu a spus la ce temperaturi...
Neti Sandu vine cu...