„Și-a găsit o muză de 18 ani”. Teo Trandafir, reacție virală după ce ce Cătălin Botezatu și-a asumat relația cu Nicolle, iubita mai tânără cu 40 de ani
Întrebată cum a descoperit pasiunea pentru crearea de conținut pe TikTok, Simina Stroe a explicat că s-a întâmplat treptat. Ea a lucrat în corporație toată viața, dar în timpul pandemiei s-a apucat de TikTok. Potrivit acesteia, la început, a fost o joacă și o modalitate de a-și demonstra că poate face acest lucru. În timp, a început să ia în serios crearea de conținut pe TikTok și și-a dorit să transforme această activitate într-o carieră.
„Cum ai descoperit pasiunea pentru crearea de conținut pe TikTok?", a întrebat Alexandra Dumitru.
„Pasiunea am descoperit-o în timp. Așa cum am povestit de multe ori și pe TikTok, eu am lucrat în corporație cam toată viață mea, dar, în timpul pandemiei, când s-au născut foarte multe lucruri noi, pentru că atunci ne plictiseam cu toții și ne gândeam ce lucruri noi am putea face, consider că toți ne-am găsit o pasiune sau chemarea. Sper că majoritatea au făcut asta, au profitat de timpul lor mai liber.
Eu m-am apucat de TikTok. La început a fost o joacă, mi-a plăcut foarte mult și am vrut să-mi demonstrez cumva că pot face asta. Nu am luat-o în serios de la început, a fost ca o joacă, ulterior vrând să fac chiar și o carieră din asta.”, a spus Simina Stroe.
Simina Stroe a povestit că primul ei videoclip viral, pe care nu-l va uita niciodată, a fost despre parfumuri și creme pentru corp. Ea a vorbit despre cum să miroși ca o prăjitură imediat după duș, iar acest videoclip a devenit viral, oferindu-i încrederea că poate reuși. Aceasta a realizat că succesul vine din muncă și dedicare și că există loc pentru toată lumea în acest domeniu, contrar opiniilor potrivit cărora piața este saturată.
„Care a fost primul tău videoclip viral și cum ți-a schimbat acesta perspectiva despre cariera de infleuencer?", a întrebat Alexandra Dumitru.
„Primul meu video viral nu o să-l uit toată viața mea. A fost ceva la care nu mă așteptăm. Era vorba despre parfumuri și creme pentru corp. Cum eu sunt obsedată de mirosuri, universul a zis: „Ăsta este, ăsta trebuie să ajungă viral acum, în momentul ăsta".
Vorbeam despre cum să miroși ca o prăjitură imediat după ce ieși din duș. A ajuns viral. A fost primul care a ajuns viral și atunci am și prins încredere în mine și am zis: „Uite că se poate!”
Trebuie doar să muncești, să fii dedicat și să-ți concentrezi energia acolo și e loc pentru toată lumea. Nu există altfel! Trebuie doar să-ți dorești să te ocupi că majoritatea se gândesc: „Da, dar deja piața e saturată”. Nu e adevărat! Dacă te dedici, e loc pentru toată lumea.”, a spus Simina Stroe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Elena Aurel
Categorie: Stiri
Consumul de apă, un gest atât...
Consumul de apă, un gest atât...