Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată
Vă spune criticul literar și eseistul Paul Cernat care a intrat în dialog cu fostul ministru al Culturii, Ionuț Vulpescu.
În cadrul dialogului, Paul Cernat a explicat că, dintre personalitățile culturale menționate în Jurnalul lui Sebastian, Mircea Eliade și Camil Petrescu ies destul de prost. Cernat a subliniat că, în timp ce Mircea Eliade este principalul vizat, Camil Petrescu este descris într-o lumină și mai nefavorabilă, fiind portretizat ca o persoană extrem de dificilă.
Ionuț Vulpescu a adus în discuție și relațiile amoroase ale celor două personalități, amintind că amândoi au fost îndrăgostiți de aceeași actriță, Leny Caler. Paul Cernat a confirmat că Leny Caler era iubita lui Camil Petrescu.
Iată dialogul:
Cine sunt figurile importante din cultura română care ies prost din Jurnalul lui Sebastian?
I.V.: Jurnalul lui Sebastian e tulburător pentru multe dintre mărturii... una dintre revelațiile literaturii noastre, de după 1989, când a fost publicat integral, și nume mari ale culturii noastre, ca să zic așa, nu ies bine din Jurnalul lui Sebastian.
P.C.: Principala victimă este Mircea Eliade, concurat de Camil Petrescu.
I.V.: La Camil Petrescu mă gândeam și eu.
P.C.: Camil Petrescu iese foarte prost, dar în același timp foarte verosimil. Cine a citit paginile de jurnal, foarte puține, din păcate, atâtea se pare că s-au păstrat, îți dai seama cât de imposibil era Camil, cât de dificil, cât de... în fine. Sebastian îl prinde foarte expresiv, iese un personaj, dar din anumite puncte de vedere iese chiar mai prost, Camil...
I.V.: A fost și o actriță pe care au îndrăgit-o amândoi. Probabil că și acesta este un motiv...
P.C.: Da, da... Leny Caler care interesant, la bătrânețe, zicea că „Sebastian nu mi-a spus nimic ca bărbat”. Ea era îndrăgostită de Camil.
I.V.: Are un jurnal, publicat relativ recent, niște amintiri.
P.C.: Niște amintiri, da...
I.V.: A plecat în Germania, cred, și acolo a scris.
P.C.: Anii ’50, la începutul anilor ’50. Atunci când muriseră și Camil, și Sebastian nu mai trăia de foarte multă vreme, nu o mai costa nimic să recunoască... și a spus într-adevăr asta, a mai spus că înainte să moară, Camil a chemat-o pe la el pe acasă și s-a uitat la ea, a început să plângă, avusese un infarct mai înainte și știa că nu mai are mult. A spus: „Par delicatesse, j`ai perdu ma vie!” Deducem de aici că și-ar fi dorit să fie ceva mai mult, o legătură mai durabilă între el și Leny. Dar dincolo de asta, Camil și Sebastian au împărțit mai multe actrițe...
I.V.: Au fost pasionați de teatru...
P.C.: Da, erau maturi, oameni de culise.
I.V.: Sebastian a scris o piesă special pentru Leny Caler.
P.C.: Sigur că da.
I.V.: Cred că Jocul de-a vacanța.
P.C.: Sigur că da. Da! Cine face istoria vieții private a figurilor românești interbelice, a vieții erotice, în special, găsește foarte multe lucruri extrem de palpitante.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Spectacola Team
Categorie: Stiri
Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...