Ce își dorea Smiley să devină când era un simplu puști: „Am ajuns cântăreț din greșeală!”
Data publicării:
Smiley este unul dintre cei mai apreciați și iubiți artiști de la noi din țară, dar puțini știu că el inițial nu și-a dorit să fie cântăreț. Acesta avea alte planuri cu viitorul său, dar viața l-a surprins și nu a mai vrut să dea înapoi.

Smiley a scos numeroase hit-uri și se bucură de un succes colosal atât pe plan personal, cât și pe plan profesional, însă mulți nu știu că nu muzica a fost pasiunea lui din copilărie. Andrei Tiberiu Maria, pe numele său real, când era mic, voia să devină medic chirurg, ca să îi facă pe plac mamei sale sau aviator, ca tatăl lui, dar se pare că soarta a avut alte planuri cu el.

Ce visa Smiley să devină în tinerețea lui

Invitat în cadrul podcastului „Vin de-o poveste”, găzduit de Radu Țibulcă, Smiley a povestit că, contrar dorințelor părinților lui, el a știut întotdeauna ce meseria își dorea să aibă.

„Eu am vrut să fiu producător, eu nu am vrut să fiu cântăreț. Eu m-am apucat de chitară în clasa a cincea, am făcut chitară clasică și, pentru că trebuia să fiu bun la școală, a trebuit să renunț la toate cursurile liceului de muzică și am rămas doar să studiez chitara, dar pasiunea mea a fost să scriu muzică. Pe mine mă fascinează partea asta din spatele artiștilor. Faza asta să devin cântăreț a fost din greșeală.”, a povestit Smiley, în cadrul podcastului „Vin de-o poveste”.

Nici după ce a fost invitat de CRBL să facă parte din trupa „Simplu”, Smiley nu și-a imaginat că va trebui să cânte și că atunci va atinge apogeul carierei sale.

„CRBL când a venit și mi-a zis: „Băi, vreau să vii și să cânți la Simplu.”, eu am crezut că doar o să cânt puțin și că o să scriu niște refrene și cam atât, dar după aceea el mi-a spus că „tu trebuie să intri în trupă, trebuie să te apuci de breakdance, trebuie să te apuci să te învârți în cap.”(...) Și așa am început să fac și treaba asta.”, a continuat Smiley.

Te-ar putea interesa și: Cum a rămas Smiley fără carnetul de conducere: „Polița mă dă mereu exemplu negativ. Nu am povestit asta”

Cum reușește Smiley să se împartă între carieră și viața de familie

După ce a atins culmile succesului pe plan profesional, Smiley a reușit să cunoască fericirea absolută când i s-a născut fiica lui și a Ginei Pistol, micuța Josephine. Artistul a găsit echilibrul între viața de familie și cea profesională, iar acum se bucură din plin de momentele unice pe care le trăiește.

„În fiecare zi mă entuziasmează ceva la fii-mea. E o treabă fantastică (...). E o experiență unică, care-ți dă de toate, te schimbă în multe feluri, în bine (...). Te învață cum e să pui pe altcineva pe primul plan instinctiv.”, a mărturisit Smiley.

La cei 40 de ani ai săi, artistul îi este recunoscător vieții pentru tot ce i-a dăruit, pentru familia lui, pentru Gina, soția lui minunată, și mai ales pentru fiica lor. 

Youtube video image

Te-ar putea interesa și: Gestul făcut de Smiley față de Gina Pistol a stârnit revoltă în mediul online: „Urât comportament! Fără cuvinte, că aș avea multe” / Video

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Spectacola Team
Categorie: Vedete

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut




Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Lumea muzicală este în doliu! Celebrul artist Gabriel...

pixel