Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”
Mihai Morar este un tătic extrem de mândru. Gemenele sale, Mara și Cezara, în vârstă de 15 ani, au susținut examenul de Evaluare Națională, pe care l-au trecut cu brio. Chiar dacă, de regulă, acesta este foarte discret, când vine vorba de viața personală, de data aceasta Mihai Morar și-a dat frâu liber emoțiilor și le-a dezvăluit fanilor săi faptul că este în culmea fericirii. Ambele fetițe au obținut rezultate remarcabile, cu o medie de peste 9,50. Fanii nu au rămas nici ei indiferenți și le-au felicitate pe cele două fete, care au trecut cu brio peste una dintre cele mai importante etape din adolescența lor.
„Mândru de ele. Munca lor, cinstea lor, voința lor, credința lor. Și bucuria noastră nemărginită. Nu-i fericire mai mare pentru un părinte decât să-și vadă copiii crescând mai buni decât el. Iar valoarea lor e mai mare decât Evaluarea!”, a scris Mihai Morar pe rețelele de socializare.
Te-ar putea interesa și: Victor Ciutacu îl face praf pe Mihai Morar. De la ce a pornit scandalul dintre cei doi: „Când tu săreai liniile de tramvai la oraș, să nu te curenteze...”
View this post on Instagram
În trecut, Mihai Morar avea doar cuvinte de laudă la adresa școlii în care gemenele au învățat până acum. Omul de radio vorbea doar la superlativ despre instituția de învățământ care părea că nu face parte din țara noastră, datorită tehnologiei și utilităților de care dispune. Chiar dacă recunoaște că a investit o sumă considerabilă de bani, pentru a-și da adolescentele la „școala viitorului”, se pare că toate sacrificiile au meritat, iar rezultatele muncii sunt pe măsură.
„Sunt fericit că Mara și Cezara se educă, începând de azi, la cea mai frumoasă școală din România. Drumul lor continuă, dar într-un campus care a fost creat ca o școală a viitorului. Iar viitorul începe azi. E acum. Mi-aș dori o țară care să arate ca această școală. Sunt tare mândru de munca făcută cu dragoste și sacrificiu. Cei doi ani nedormiți, neobosiți vor schimba vieți pentru totdeauna. Olga și Cătălin, sunteți modele pentru mine și pentru copiii mei. Pentru că nu există o investiție mai bună decât aceea în educație. Visez o țară cum e această școală', a scris Mihai Morar pe rețelele de socializare, în urmă cu ceva timp.
Mihai Morar și-a întâlnit aleasa inimii în 2006, când femeia a fost cea care a făcut primul pas. Atracția a fost însă mare de la început, astfel încât celor doi nu le-au trebuit decât câteva luni să ajungă și în fața stării civile. Astăzi, aceștia formează unul dintre cele mai solide cupluri din lumea mondenă și se bucură de 3 copiii minunați, care reprezintă rodul iubirii lor puternice.
„Relația noastră a pornit de la glumele colegilor. Soția mea mi-a pus porecla Cocolino. Ei a început lumea să-i propună. Așa a început relația noastră. Nu eu am făcut primul pas, ea a făcut primul pas. Ea m-a invitat să vin la mare, eu îmi ratasem vacanța de vară. Eu am refuzat și am vrut să mă duc acasă la ai mei. Apoi mi-a luat mie ceva să o conving să iasă cu mine. La un concert de vioară am fost. Când o femeie te cheamă la mare, te duci… nu te duci la mama. Eram în câteva luni și cununați, căsătoriți. De ziua ei am cerut-o în căsătorie”, a povestit Mihai Morar în trecut, potrivit kanald.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: copii evaluate nationala gemene mihai morar note
Iată ce-ți rezervă astrele...
Bursucu' a vorbit despre un...