Ce obicei are Irina Loghin după ce apune soarele: ”Nu mi-e frică să fac asta!”. Nu renunță la el nici în vacanță
Data publicării:
Irina Loghin a dezvăluit cum reușește să reziste temperaturilor ridicate de afară și care este obiceiul la care nu renunță nici pe această caniculă.

Irina Loghin traversează, ca și restul românilor, clipe grele, din cauza caniculei la care suntem supuși în ultimele zile. Cu toate acestea, în timp ce multe persoane se izolează în case, unde este cât de cât răcoare, interpreta de muzică populară are cu totul alt ritual. Deși căldura de afară este, într-adevăr, cumplită, Irina Loghin a mărturisit faptul că asta nu a făcut-o să renunțe la obiceiul ei zilnic. Acest lucru o ajută să se mențină în formă de ani buni de zile.

„Căldură, căldură, dar eu nu mi-am schimbat programul. Prefer să mă plimb zilnic. Fac asta și când sunt în București, și când sunt în vacanță. Dacă am de-a face cu o zi caniculară, atunci schimb ușor programul! În sensul că mă plimb dimineața, foarte devreme sau seara, uneori chiar după apusul soarelui. Fac plimbări și noaptea, dacă a fost o zi foarte călduroasă. Nu mi-e frică să fac asta!”, mai spune ea pentru impact.

Irina Loghin, PENSIE specială uriașă, din partea statului român. Cât câștigă artista după 8 ani de politică

Totuși, ca să fie sigură că face față temperaturilor uriașe din termometre, interpreta de muzică populară are mereu la ea o sticlă de apă plată.

„Apa plată! Pe vremea asta țin lângă mine o sticlă de apă plată cu sfințenie, fiindcă nu știi când ai nevoie de ea!”,  a continuat artista.

Elena Merișoreanu dă de pământ cu artiștii care se plâng de pensiile prea mici: ”E o rușine. S-au câștigat saci de bani. Cântăm o oră și primim 1000 și ceva” EXCLUSIV

„Am ales să ne retragem într-o stațiune”

Mai mult, Irina Loghin mărturisește faptul că pentru a gestiona mai bine căldura, pe timpul verii a hotărât să părăsească Bucureștiul, în favoarea unei stațiuni montane.

„Am ales să ne retragem într-o stațiune. Una de munte, deși eu mă bucur în egală măsură și de mare, și de munte. Nu am să vă ofer mai multe amănunte, nu vă fie cu supărare, dar dacă v-aș oferi amănunte toată liniștea vacanței mele ar dispărea ca printr-o magie”, a mai adăugat ea pentru sursa citată.

Ce spune artista despre viața profesională

Irina Loghin recunoaște faptul că nu mai este atât de solicitată pentru a cânta la evenimente, așa cum o făcea pe vremuri. Chiar dacă acest lucru o întristează, într-o măsură, interpreta de muzică populară știe că acesta e cursul vieții.

„Vremurile de altădată s-au dus! Ce rost ar avea să vă spun altceva, când nu ar fi așa. Uneori constat asta ca o ușurare, alteori realizez că nu mai sunt la fel de căutată ca pe vremuri, când parcă nu aveam timp nici să respir. Mai ales în perioada asta a anului, sezonul cald, când se concentrează cel mai mare număr de spectacole, de diverse genuri și dimensiuni. Dar nu vreau să înțelegeți asta ca pe o supărare! Nu mă plâng, fiindcă așa e viața!”, mai spune artista.

Maria Ciobanu se întoarce în România. Vestea a fost dată chiar de Ionuț Dolănescu

Ce mănâncă Irina Loghin

Chiar dacă a tăiat carnea de pe listă de câțiva ani buni, Irina Loghin a învățat însă să mănânce sănătos și își ia proteinele din alte surse, mult mai sănătoase. 

"Se întâmpla prin 79 și mi-am zis, cine mai mănâncă carne de aici înainte, indiferent ce se întâmplă. De atunci am tăiat carnea de pe lista alimentelor și toate proteinele le iau din nucă, din migdale…Să vedeți ce preparate fac acasă cu tot felul de amestecuri din semințe. Cartofi dulci, care nu îngrașă așa ca cei albi, îi pun la grătar cu ulei de măsline, sunt un deliciu”, a mai povestit în urmă cu ceva timp Irina Loghin pentru impact.

Saveta Bogdan, ALIMENTELE din bucătărie care o ajută să scape de riduri: ”Aplic pe fața curată și las o oră” EXCLUSIV

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: cantareata  irina loghin  obiceiuri  sănătate 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale




pixel