Ce salariu câștigă Cabral la Pro TV. Este vorba despre o sumă fabuloasă
Data publicării:
S-a aflat cu cât ar fi răsplătit Cabral, pentru fidelitatea sa în cadrul trustului Pro TV.

Cabral prezintă din 2015 showul „Ce spun românii”, de pe Pro TV, care pare că se bucură de un succes extraordinar. Chiar dacă acesta a avut și o pauză, când și-a dorit să-și tragă o vreme sufletul și să petreacă mai mult timp cu familia sa, reîntoarcerea pe micile ecrane a fost inevitabilă, astfel încât, acum ceva timp, formatul acesta a depășit cifra de 1.000 de ediții. Acest lucru se pare că nu i-a adus doar multă notorietate și simpatie lui Cabral, ci și câștiguri substanțiale, întrucât, potrivit cancan, acesta ar câștiga pe lună nici mai mult, nici mai puțin, de 10.000 de euro, lucru care-i poate asigura mai mult decât un trai decent familiei acestuia. 

“Am ajuns la 1.000. Complet neașteptat pentru mine, recunosc. Am ajuns la 1.000 la bătaie cu emisiuni care inițial păreau a fi mult mai pe placul publicului. Am ajuns la atât de multe emisiuni fără să difuzăm certuri, scandaluri ori cuvinte urâte.

S-a lipit de noi un public frumos, cu mulți copii, cu oameni cărora le place să râdă și să se relaxeze în familie ori printre prieteni. Dacă mă întrebi cum am ajuns la 1.000, o să-ți zic simplu că sunt extraordinar de… glumesc. Emisiunea iese așa pentru că suntem o echipă foarte mișto, pusă pe treabă și căreia îi place ce face. Și pentru că am avut noroc să ne vină în studio familii frumoase, oameni calzi și relaxați… Și le mulțumim în fiecare zi celor care ne urmăresc. Și… da, îi invităm în continuare să-și ia familiile și să vină la emisiune”, a spus Cabral atunci când show-ul “Ce spun românii” a ajuns la ediția cu numărul 1.000.

Te-ar putea interesa și: Cabral și Andreea Ibacka, obiceiul care le menține pasiunea în relație: „Ne-am cultivat treaba asta”

Cabral se pregătește de o nouă pauză în televiziune

Faptul că soțul Andreei Ibacka s-a întors în televiziune mai repede decât și-a propus, i-a bucurat pe telespectatorii fideli, dar și pe colegii acestuia, care sunt conștienți de audiențele pe care le face și de profesionalismul de care dă dovadă. Cu toate acestea, chiar dacă în urmă cu câteva luni, și-a călcat pe inimă și renunțat la acest „concediu” mai repede decât se aștepta, Cabral este pregătit pentru o nouă pauză în televiziune. Familia este mult mai importantă, consideră el, iar timpul cu cei mici este de neprețuit și de neegalat, astfel încât prezentatorul vrea să prioritizeze cât mai mult viața de familie. 

„Plănuisem să stau acasă 6-8 luni și am stat 3, m-au rugat colegii să mă întorc, aveam niște treabă de făcut, am fost trădat. Dar acum urmează să terminăm acest proiect, nu am mai luat nimic, am refuzat cam tot, tocmai pentru a sta cu piticii acasă. Nu este că mai vreau o pauză, dar încerc să dozez foarte bine munca și timpul pe care îl dozez cu familie. E importantă meseria, e important job-ul, dar, în același timp, e mult mai importantă familia.”, a mai dezvăluit Cabral pentru ego

Pe aceeași temă: Cabral și Andreea Ibacka s-au întors în locul în care s-au sărutat prima dată, acum 15 ani: „Frumușico, tot mi se pare că n-are cum... dar are”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: bani  Cabral  salariu  televiziune 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”




pixel