Ce spune Elena Merișoreanu despre parastasul - festival organizat în memoria Ionelei Prodan: „Vor face acolo acolo sarmale la pirostrii, mititei, fripturi. O să vină și preoți.” / EXCLUSIV
Data actualizării:
Data publicării:
Elena Merișoreanu a dezvăluit câteva detalii despre parastasul organizat de Anamaria Prodan în memoria regretatei sale mame.

Ionela Prodan ar fi urmat să împlinească vârsta de 75 de ani pe 6 octombrie, însă o boală incurabilă i-a pus capăt zilelor artistei în anul 2018. În acest sens, Anamaria Prodan nu a dorit ca acest eveniment important să fie trecut cu vederea, motiv pentru care s-a hotărât să-i organizeze mamei sale un parastas așa cum nu s-a mai văzut în România. Totul se va desfășura la cimitirul Bellu, unde vor veni să cânte mai mulți artiști din România, se vor găti sarmale, mici, dar și deserturi tradiționale românești. 

„Eu o să chem colegii care au lucrat cu ea, care au fost colegi la Rapsodie, care mai sunt în viață și pot veni. A fost colega mea bună, ne cunoaștem de când nu eram căsătorite. Este persoana la care nu am lipsit niciodată de la un eveniment organizat de copii. Ne leagă o prietenie și regret că trebuie să-i sărbătorim ziua de naștere fără să fie ea în viață.”, a declarat Elena Merișoreanu în exclusivitate pentru Spectacola.

Anamaria Prodan, parastas- festival în memoria mamei sale. Mici la grătar, sarmale la pirostrii și artiști de renume

Cum și-o amintește Elena Merișoreanu pe Ionela Prodan

Pe Ionela Prodan și Elena Merișoreanu le lega o prietenie de mai bine de 50 de ani, cele două cunoscându-se încă din adolescență. Mai apoi, cele două artiste au colaborat împreună și pe plan profesional și și-au fost alături una alteia în cele mai importante evenimente din viață. Acum, îndrăgita solistă își amintește cu nostalgie despre cum era Ionela Prodan ca om și despre importanța pe care a avut-o în viața ei.

„Era o fire veselă, foarte cumpătată, și în vorbe, și în cântece. Era foarte selectivă, în tot ce făcea, era foarte critică, când ceva nu ieșea așa cum trebuie pe scenă. Știa să facă o departajare frumoasă între bine și rău.

Noi suntem de-o seamă. Eu fac peste o lună 75 de ani, ea face mâine (n.r. 6 octombrie). Ne cunoaștem de când aveam 16 ani, ea era în liceu, când eu am cunoscut-o. Pe urmă am fost colege la Rapsodie, am făcut turnee în țară, în străinătate. L-am cunoscut pe fostul soț înainte de a-l cunoaște ea. El a fost căsătorit cu o colegă de-a mea de la Rapsodie, a murit într-un grav accident de circulație și după câțiva ani a cunoscut-o pe Ionela Prodan și s-au căsătorit.”, a continuat artista.

Oracolul vedetelor. 20 de întrebări pentru Elena Merișoreanu EXCLUSIV

Parastas cu mititei, la cimitirul Bellu

Oricine este invitat să participe la parastasul pe care impresara îl organizează în cinstea mamei sale, cei prezenți participând, de asemenea, și la o slujbă religioasă, ce va fi susținută de mai mulți preoți.

„Vor face acolo sarmale la pirostrii, mititei, fripturi, tot felul de mâncăruri. O să vină și preoți. Chiar la cimitirul Bellu va avea loc. Poate participa oricine, o să fie lume.”, ne-a mai spus ea.

Ce spune artista despre conflictul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf

Când vine vorba despre scandalul care a avut loc recent între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, Elena Merișoreanu consideră că nimic din toate acele lucruri nu s-ar fi întâmplat dacă regretata Ionela Prodan ar mai fi fost în viață.

„Eu nu cred că s-ar fi întâmplat așa ceva, între Reghecampf și Anamaria Prodan, dacă ea era în viață. Era atât de legată de copii și atât de mult îl iubea pe Reghe, că nu cred că făcea diferența. Făcea diferența între fetele ei și copiii ei, atât. Ionela a investit foarte mult suflet în acest om. Ei doi doi (n.r. Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf) au făcut un imperiu. Nu știu ce s-a întâmplat în familia lor, își rezolvă singuri problemele. Măcar acum, de parastasul Ionelei Prodan, mi-ar plăcea să nu se mai discute despre acest subiect.”, a conchis cântăreața de muzică populară.

Sentința după bătaie dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf. Ce a decis Judecătoria Buftea

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: Anamaria Prodan  elena merisoreana  ionela prodan  parastas 



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Mihaela Botezatu, soția lui Silviu Prigoană, prima reacție publică la două zile de la moartea omului de afaceri. Când ar fi avut loc, de fapt, înmormântarea

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale




pixel