Ce spune Serghei Mizil despre corupția din România: „Sunt mână în mână”
Data actualizării:
Data publicării:
Invitat în cadrul podcastului „Aproximativ Discuții cu Gojira”, Serghei Mizil a vorbit despre justiție, corupția din țară, dar și despre diverși oameni politici.

Născut în 1953, Serghei Mizil este fiul lui Paul Niculescu-Mizil, un fost lider comunist de rang înalt și unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Nicolae Ceaușescu.

Deși a crescut într-un mediu privilegiat datorită poziției politice a tatălui său, Serghei Mizil s-a remarcat după Revoluția din 1989 printr-un stil de viață boem și nonconformist. A devenit cunoscut în mass-media pentru aparițiile sale dese la emisiuni TV, unde se evidențiază printr-o atitudine lipsită de inhibiții, un limbaj colorat și povești din perioada comunistă, dar și din anii de după Revoluție.

„Cu legea asta fiecare vine și își face el ordine”

Serghei Mizil a discutat, la podcastul „Aproximativ Discuții cu Gojira”, despre corupția și nedreptățile care au loc la noi în țară. Acesta îi acuză pe unii oameni politici pentru faptul că dau un exemplu negativ cetățenilor și chiar încurajează un comportament deloc potrivit. Serghei Mizil a dat exemplul celor doi deputați care s-au bătut în Parlamentul României și a vorbit despre zborurile cu avioane private ale Președintelui. În plus, crede că legile nu sunt atât de dure pe cât ar trebui și că nu se aplică la fel pentru toată lumea, fapt ce încurajează la și mai multe acte de corupție.

„Și dialogul ăsta în Parlament, cu înjurături, cu jigniri, omul ce vede? Zice că dacă fac ăștia, face și el. Dacă pe președinte îl doare în fund și își ia avion de cât vrea și pleacă cum vrea el, că așa vrea el să se plimbe, omul zice că de ce să nu facă și el. Nu mai sunt reguli. La orice accident înainte dădeai asigurarea și se încheia discuția. La noi fete, femei, încep cu bătăi. În fiecare zi, la orice intersecție, se bat. Păi și poliția unde e? În pandemie scoseseră tancurile pe stradă să ne sperie să-și ia miliardele, acum de ce nu mai ies? Cu legea asta fiecare vine și își face el ordine”, a declarat Serghei Mizil.

Te-ar putea interesa și: Giovanni Becali, confesiuni despre închisoare și Cristi Borcea: “Borcea îmi făcea pedichiura în pușcărie”

„În țară e un haos total din toate punctele de vedere”

De asemenea, Serghei Mizil a vorbit despre toate neregulile care se întâmplă în România. Acesta consideră că din cauza faptului că oamenii văd la televizor atât de multe cazuri de corupție și nedreptate, se hotărăsc, la rândul lor, să facă asemenea lucruri, fără să țină cont de consecințe. În plus, este de părere că, la momentul actual, în România situația este scăpată de sub control, haosul fiind la el acasă. 

„Mă uitam și la cazul cu generalii ăștia că au făcut ce voiau ei. Și chestia care a fost în procuratură, de venea cu plicul să-i dea condamnarea. Practic n-a mai existat justiție. Unii au omorât trei oameni și după două zile i-a lăsat acasă. Nu mai înțelegi nimic. Dacă te uiți la televizor pe toate posturile astea și vezi ce se întâmplă zici „Bă, fac și eu!”. Fiecare patron de post de televiziune ori face parte, ori e plătit de anumite partide. Eu îl cred pe ăla care îmi arată dovezi. Legat de cazul de la Spitalul Pantelimon, trebuia să își dea demisia toată lumea, de la ministru în jos. Eu zic că e o țară scăpată. Sar la bătaie, se bat cu furci, cu topoare, îl bat pe gabor. Nu se poate așa ceva! E o corupție și toți se gândesc că ajung la lovele. Sunt mână în mână. În țară e un haos total din toate punctele de vedere. Eu rămân tâmpit. La orice nivel își permit să fure, să facă”, a adăugat Serghei Mizil, la podcastul „Aproximativ Discuții cu Gojira”.

Te-ar putea interesa și: Dan Mutu are 2 fete de excepție. Ce ar face celebrul bătăuș din București dacă i-ar apărea tatăl în față: „Ultimul pumn l-am dat la 72 de ani”

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Loredana Tanase
Categorie: Vedete



Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va traversa o perioadă plină de evenimente importante

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Care vor fi cele mai norocoase zodii în anul 2025. Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Adriana Bahmuțeanu, foto Instagram

Adriana Bahmuțeanu, în lacrimi la mormântul lui Silviu Prigoană. A avut parte de o mare surpriză - Foto în articol

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Cristina Demetrescu. Captură video: Pro TV

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 18 - 24 noiembrie. Zodia care va trece prin schimbări radicale în această perioadă

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Sursă foto: Facebook/Mihaela Botezatu

Un mare secret al lui Silviu Prigoană s-a aflat abia acum, după moartea lui

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care poate începe o relație autentică și sănătoasă

Captură video: TikTok/Vlad Iorga. Captură video: Facebook/Igor Cuciuc

Durere fără margini la priveghiul Andreei, fiica lui Igor Cuciuc. Cunoscutul interpret nu s-a desprins de lângă sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale

Sursă foto: Captură foto YouTube „Viața fără filtru”

Adriana Bahmuțeanu, prima reacție după ce copiii ei au fost luați de Protecția Copilului din vila lui Silviu Prigoană: „Este o veste bună că lucrurile încep să se miște”




pixel