Cea mai puternică rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva. Te scapă de necazuri
Rugăciunile închinate către Sfânta Parascheva nu vor rămâne fără răspuns, dacă sunt spune din inimă.

Ziua de 14 octombrie este o zi extrem de importantă pentru toți creștinii, întrucât atunci are loc o foarte mare sărbătoare: Sfânta Cuvioasă Parascheva. În această zi sfântă, extrem   emulți oameni merg la Iași, acolo unde se găsesc anual moaștele Sfintei, pentru a se închina la ele și pentru a atrage binele în viața lor astfel. Există însă și o rugăciune pe care credincioșii trebuie să o rostească în cinstea Sfintei Parascheva. Se spune că toate rugăciunile închinatei acesteia nu rămân fără răspuns. 

Cea mai puternică rugăciune către Sfânta Parascheva

„Purtătoare de chinuri, Sfântă Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc ca pe mine, cel împovărat cu toate păcatele și neînfrânat, să mă ridice spre cuvântarea măririi Sale și să mă îndrepteze ca întotdeauna să am sus inima, să gândesc la cele cerești, iar nu la cele pământești.

Roagă-te la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că a auzit ruga ta cea cucernică, pentru ca și pe mine leneșul, cel ce mă trândăvesc spre rugăciune și spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, să mă îndrepteze și să-mi dea cuget, ca să doresc a mă ruga Lui neîncetat.

Cheamă și pe Duhul Sfânt - izvorul Care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta cea bună -, ca să-mi zidească mie inima curată și duh drept să înnoiască întru cele dinlăuntru ale mele și mai vârtos să mă cheme și să-mi dea osârdie ca să mă nevoiesc în viață curată și să mă întărească în lucrarea faptelor bune.

Cred că toate acestea mi le poți mijloci mie, o, Sfântă Parascheva!, la tronul Sfintei Treimi și de vei vrea, tu ai puterea de a-mi ajuta mie, ca una ce ai preamărit pe Dumnezeu cu faptele tale. Amin!”, notează dexologia.ro

Acatistul Sfintei Parascheva. Citește-l pe 14 octombrie, pentru a avea noroc în casă

Sfanta Parascheva - Vinerea celor 12 vineri Tradiții și obiceiuri

In cinstea Sfintei Parascheva, crestinii tineau 12 vineri legate de anumite praznice si sfinti (din prima saptamana a Postului Mare, dinaintea Bunei-Vestiri, din Saptamana Mare, dinaintea Inaltarii, dinaintea zilei Sfintei Treimi, dinaintea sarbatorii nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, dinaintea sarbatorii Sfantului Ilie, dinaintea Adormirii Maicii Domnului, dinaintea Sfintilor Arhangheli, dinaintea Sfintilor Cosma si Damian, dinaintea Nasterii Domnului, dinaintea Botezului Domnului).

In traditia populara, "Sfanta Vineri" este cea care stapaneste lumea femeilor si a indeletnicirilor acestora. In aceasta zi era interzisa munca la camp, spalatul rufelor, cusutul, torsul si tesutul.


Ziua Sfintei Parascheva este si zi de pomenire a celor trecuti in "Lumea Neintoarcerii". Cu aceasta ocazie se dau de pomana paine din graul nou si must.


Credintele si legendele populare o infatiseaza pe Sfanta Parascheva sub chipul unei batrane care vegheaza pentru sanatatea oamenilor si fertilitatea pamantului. Apare sub chipul batranei deoarece, ca personificare a zilei, ea este cea mai batrana dintre surorile ei. Sfanta Cuvioasa Parascheva mijloceste catre Domnul pentru toti crestinii, ocroteste si izbaveste de boli, de spaima si de pagube, risipeste furtunile, aduce mana roditoare si belsug.

Sfanta Cuvioasa Parascheva este cinstita ca fiind aducatoare de ploi manoase, imbelsugatoare de roade bune, veselitoarea plugarilor. Ca ocrotitoare a apelor, chipul ei aparea adesea langa rauri sau fantani, iar apa respectiva devenea tamaduitoare. Din acest motiv exista obiceiul in unele locuri sa se aseze icoana Sfintei Parascheva langa fantani si izvoare.

Sfanta Cuvioasa Parascheva daruieste ajutor, prin rugaciunile ei, tinerilor si batranilor, fecioarelor si mamelor, bolnavilor si saracilor. Anumite rugaciuni inchinate ei erau scrise pe mici pergamente si purtate la gat, ca aparatoare de boli. In cazul durerilor de cap acestea se legau la frunte.

Sarbatoarea inchinata Sfintei Parascheva concentra numeroase practici de pronosticare meteorologica. Taranii cunosteau cum va fi iarna, in functie de modul in care dormeau oile in ziua praznuirii ei: daca dormeau unite, era semn ca iarna va fi grea, iar daca dormeau rasletite, era chipul unei ierni blande, potrivit CrestinOrtodox.ro

Data: 13 oct 2022, 18:27
Autorul articolului: Andreea Cercel
Categorie: Social
Tagurile articolului: acatist  rugaciune  sarbatoare  sfanta parascheva 

Ce poate manifesta fiecare semn zodiacal pe 5 octombrie 2023

Îmbrățișați un sentiment de recunoștință în timp ce...


DC Media Group Audience

Sursa foto: Oana Zăvoranu, Instagram

Fostul soț al Oanei Zăvoranu, primele declarații după divorț: „Eu am plecat din căsnicie! Nu mă mai întorc niciodată”

Cristina Demetrescu, captură video Youtube/ Vorbește lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru prima jumătate a lunii octombrie 2023. Previziuni pentru toate semnele zodiacale

Nicoelta Ghiriș, captură video Youtube/ ASTROSENS

Horoscop chinezesc până în februarie 2024. Nicoleta Ghiriș, previziuni pentru toate zodiile

Mircea Radu, arhivă Metropola TV

Veste de ultimă oră despre Mircea Radu. Românii i-au sărit în ajutor: „Ce înseamnă solidaritatea”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Topul celor mai puternice zodii. Mihai Voropchievici: „Reușesc să treacă singuri peste orice obstacol”

Chef Joseph Hadad, sursa foto Facebook, freepik.com

Tipul de pește pe care nu trebuie să-l prăjești niciodată. Chef Joseph Hadad: „Se usucă imediat”. Variantele pe care să le alegi, în schimb

Mihai Voropchievici, captură video YouTube - YouTube/ AstroFanatik

Horoscop pentru întreaga lună octombrie, cu Mihai Voropchievici. Zodia care dă lovitura: „Câștiguri pe toată linia”

Carmen Tănase, captură video Youtube

Dieta prin care Carmen Tănase a slăbit 10 kilograme: „Genială. Nu pot să trăiesc cu șase frunze de salată”

Sursa foto: unsplash, autor Jonathan Borba

Semnele zodiacale care se întorc la fostul iubit, pe 4 octombrie 2023. Își doresc împăcarea

foto Freepik

Cele trei zodii predestinate să ajungă bogate. Sunt un magnet pentru bani și succes

Sursa foto: Anca Țurcașiu, Instagram

Anca Țurcașiu, dietă drastică după ce s-a îngrășat în vacanță. Salata pe care actrița o consumă întreaga zi: „Trebuie să încap în costumele de scenă”

Sursa foto: Teo Trandafir și Cristi Brancu/ captură TV/ colaj foto Spectacola

Cristi Brancu, motivul pentru care nu s-a suportat Teo Trandafir. Cei doi nu și-au vorbit timp de 20 de ani: „Relația noastră a început prost”



HOROSCOP LUNAR OCTOMBRIE 2023 pentru TOATE ZODIILE

De la introspecție profundă, provocări profesionale, până...

Mintea și Inima: Căutând Filosofia Dragostei

O explorare a modului în care filosofia abordează...