Andreea Antonescu rupe tăcerea despre decizia Andreei Bălan de a nu o invita la concertul de la Sala Palatului: „Am împărțit scena și viață pentru o perioadă lungă”
Deși au încredere în preparatul lor și sunt convinși că farfuria pe care au făcut-o poate lăsa gura apă oricui, presiunea pe care o simt concurenții în fața chefilor îi face să se îndoiască chiar și de cele mai sigure gânduri ale lor. „L-am văzut că a luat șervețelul în mână și am zis: Doamne, te rog să nu arunce preparatul că mor aici! O să fac infarct, o să fiu primul concurent care moare, în direct, la televizor”, va spune una dintre participante. „Doamne, de ce nu-i mami lângă mine, să mă țină de mână?!” – vor fi gândurile unui bărbat, în timpul jurizării.
La polul opus, vor fi și concurenți care vor încerca să-i sfideze pe chefi, însă consecințele nu vor întârzia să apară. „Vezi tu, atitudinea spune totul, nu uita! Diferența dintre mine și tine este că eu respect mâncarea, de aia eu sunt aici” , îi va spune Radu Dumitrescu unui concurent care va reuși să-i enerveze pe chefi.
Tot diseară, vom vedea și povestea unui bărbat care a pierdut ce avea mai de preț, dar a găsit puterea de a merge mai departe și spune că timpul petrecut în bucătărie îl ajută să treacă mai ușor peste drama pe care a suferit-o. „Să știi că noi avem ceva în comun – și soția mea a decedat acum 13 ani. Eu știu ce simți tu, în sufletul tău”, îi va spune Chef Joseph Hadad.
Cum trebuie să arate farfuriile care merită un șorț? Care sunt pretențiile chefilor, dar și poveștile emoționante ale concurenților? – aflăm astăzi și joi, de la 20:30, la MasterChef.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Romina Băluță
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: emisiune master chef
Anca Dimancea vine cu...