Cel mai tare comentariu după ce Adrian Elicopter de Luptă a fost exmatriculat de la Academia de Poliție
Data publicării:
Adrian Elicopter de Luptă a fost exmatriculat de la Academia de Poliție.

După ce a fost exmatriculat de la Academia de Poliție, reacțiile nu au întârziat să apară. Poate cel mai interesant comentariu este acesta:

 

„Nu știu cum să-ți spun, este strict părerea mea, dar la începuturile tale pe social media păreai un tip foarte fain, un tânăr mișto cu un vis de a ajunge polițist.

 

Doar că în ultimul an am observat că ceva s-a schimbat la tine, te-am văzut mai arogant, frustrat și mai agresiv cu persoanele din jurul tău, ceea ce m-a făcut să-mi schimb părerea. Toți avem probleme, certuri și neînțelegeri, însă trebuie să le luăm mai ușor.

 

Mi s-a părut că ai ajuns în punctul în care te crezi invincibil, iar ce ți s-a întâmplat e dovada că poți să ți-o iei și peste nas și să cazi, pentru simplul fapt că nu ți-ai lăsat acasă convingerile și acțiunile mai mult sau mai puțin toxice, crezând că ești buricul pământului.

 

Un alt lucru este legat de unii susținători care nu reușesc (nici nu încearcă) să aibă o gândire critică pe internet, care nu știu să facă diferența între comportamentul de domn și cel de huligan, aceștia abia așteptând un video despre un scandal în care ești implicat (bătăi, certuri, polemici etc.) unde era clar că nu aveai dreptate.

 

Imaginea asta ți-ai făcut-o singur, din păcate. Probabil această întâmplare te va face să reconsideri acțiunile și deciziile pe care le-ai luat.

 

Mi se pare că ai renunțat la demnitate și la integritate alegând scandalurile pe internet decât să îți vezi și de școală, și de promovarea unor idei sănătoase și de bun gust către sutele de mii de tineri care te urmăresc. Iar pentru acești tineri (mă număr printre ei) le doresc să urmeze pacea, unitatea, încrederea și binefacerea.

 

Să vorbești frumos și să-i respecți pe cei din jur dovedește că tu te respecți pe tine, iar în cazul în care ți se face o nedreptate să iei calea amabilă/legală în locul scandalului televizat.

 

În acest moment nu mi se pare că ți s-a creat o nedreptate, ci s-a ivit consecința acțiunilor din trecut. Îți urez sincer multă baftă în continuare în ceea ce vrei să faci, însă ai grijă că nu ești singur pe pământ și întotdeauna poate apărea cineva mai puternic care să te-ntoarcă la 180 de grade. Iar pentru tineri, aveți grijă ce caractere doriți să vă dezvoltați, pentru că acestea vor fi cu voi toată viața și vă vor urca sau vă vor dărâma. Mult succes!”, i-a scris un internaut lui Adrian Elicopter de Luptă.

 

VEZI ȘI: Adrian Elicopter de Luptă a fost exmatriculat de la Academia de Poliție! S-a terminat cu șmecheria:

https://www.spectacola.ro/adrian-elicopter-de-lupta-a-fost-exmatriculat-de-la-academia-de-politie-s-a-terminat-cu-smecheria_40760.html

 

VEZI ȘI: De ce a fost exmatriculat Adrian Elicopter de Luptă, de fapt:

https://www.spectacola.ro/de-ce-a-fost-exmatriculat-adrian-elicopter-de-lupta-de-fapt_40763.html

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News

Spectacola Team
Categorie: Stiri



sursa foto: Ozana Barabancea, Facebook

Ozana Barabancea, despre excluderea din juriul „Te Cunosc de Undeva”: „Niciodată nu mi s-a dat o explicație”

Sursă foto: Antena 1

Dany Boy a făcut-o cu ouă și cu oțet pe Mădălina Maricuț, fosta ispită de la Insula Iubirii. A spus public adevăratul motiv al despărțirii

Captură video: Pro TV. Captură video: Facebook/Poftiți pe la noi

Cătălin Cazacu nu s-a putut abține și a spus public ce crede despre Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu: „Na, pot să se supere pe mine”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 16 - 22 septembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va avea parte de o săptămână excelentă

Captură video: Antena Stars. Sursă foto: Facebook/Larisa Uță

Larisa Uță, fosta soție a lui Alin Oprea, îl atacă pe Capatos! Prezentatorul TV i-a dat replica în direct la TV: „D-aia te-ai dus la Bursucu”

Sursă foto: Captură foto Facebook Iustina Luchian

Cornel de la Insula Iubirii nu s-a potolit nici după plecarea din emisiune, deși știa că Iustina e însărcinată. Ispita Loredana aruncă bomba

Sursă foto: Captură video „un PODCAST misto By Bursucu'”

Larisa Uță, mărturisiri cutremurătoare despre căsnicia cu Alin Oprea: „A fost și este alcoolic”

Captură video: Antena Stars. Captură video: YouTube/un PODCAST misto By Bursucu'

Alin Oprea tună și fulgeră, după ce Larisa Uță a mărturisit că nu i-a fost infidelă. A spus în direct la TV cu cine l-ar fi înșelat, de fapt, fosta soție: „Au fost trei bărbați diferiți”

Captură video: Pro TV

Cătălin Cazacu, declarații neașteptate despre Lora în direct la TV. S-a dat de gol: „Stai, iartă-mă. Dăm înapoi”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii cu noroc la bani în această toamnă. Mihai Voropchievici: „Sunt șanse mari să primești o mărire de salariu”

Sursă foto: Captură foto Facebook Larisa Uță

Ce avere au de împărțit Alin Oprea și Larisa Uță. Femeia a dat cărțile pe față

Sursă foto: Instagram Alin Oprea/Podcast „ un PODCAST mișto By Bursucu'”

Alin Oprea, replică tăioasă după declarațiile fostei soții. Artistul a desființat-o: „Femeia asta a fost blestemul vieții mele”




pixel