Celebra ''Afghan Girl'', a cărei fotografie a apărut pe coperta revistei National Geographic, s-a refugiat în Italia
Data publicării:
Sharbat Gula, femeia afgană cu ochi verzi, devenită celebră în lumea întreagă după ce o fotografie a ei ("Afghan Girl"/ "Fata Afgană") a fost publicată în urmă cu peste 35 de ani pe coperta revistei National Geographic, a fost evacuată din Afganistan şi s-a refugiat în Italia după ce talibanii au cucerit oraşul Kabul, a anunţat joi biroul de presă al prim-ministrului italian Mario Draghi.

"Refugiata afgană Sharbat Gula a sosit la Roma", după ce Guvernul italian "a organizat şi a facilitat transferul ei în străinătate", precizează un comunicat al autorităţilor italiene.

Guvernul italian a intervenit atunci când Sharbat Gula a cerut ajutor pentru a părăsi Afganistanul după ce talibanii au cucerit întreaga ţară în luna august. Sosirea ei în Italia face parte dintr-un program mai amplu privind evacuarea şi integrarea refugiaţilor afgani.

Sharbat Gula, o femeie cu ochi verzi, a devenit celebră după publicarea în 1985 a unei fotografii realizate în anul precedent de fotograful american Steve McCurry, într-o tabără de refugiaţi afgani de la graniţa cu Pakistanul.

Ochii ei uluitor de verzi, care privesc cu un amestec de ferocitate şi durere din spatele unei eşarfe roşii, au făcut-o cunoscută în lumea întreagă, dar identitatea ei a fost dezvăluită abia în 2002, când Steve McCurry a revenit în acea regiune pentru a o găsi pe tânăra pe care o fotografiase în 1984.

"Timp de câteva secunde, totul era perfect - lumina, fundalul şi expresia ochilor ei", spunea fotograful american în cartea lui "Inedit", apărută în Franţa în 2013.

Un analist de la FBI, un expert criminalist şi inventatorul tehnologiei de recunoaştere pe baza irisului uman i-au verificat identitatea, anunţase National Geographic la acea vreme.

Mamă a patru copii, analfabetă, Sharbat Gula spune că a sosit în Pakistan în timp ce era orfană, la patru sau cinci ani după invazia sovietică din 1979, la fel ca milioane de afgani care au fugit din calea războiului şi au trecut frontiera în ţara vecină.

În 2016, autorităţile din Pakistan au arestat-o pentru falsificarea unei cărţi de identitate, un act disperat la care celebra "Afghan Girl" a recurs pentru a putea să trăiască în această ţară.

Apoi, preşedintele afgan din acea vreme, Ashraf Ghani, a întâmpinat-o la revenirea ei în Afganistan şi i-a promis că îi va oferi un apartament pentru a se asigura că Sharbat Gula "va trăi cu demnitate şi în siguranţă în ţara ei natală".

După ce au cucerit puterea în august 2021, liderii talibanilor au spus că vor respecta drepturile femeilor în concordanţă cu Şaria, legea islamică. Însă în timpul regimului taliban din 1996-2001, femeile nu au avut voie să lucreze, iar accesul fetelor în şcoli a fost interzis. Femeile trebuiau să-şi acopere permanent chipurile şi să fie însoţite de o rudă de sex masculin atunci când ieşeau din casele lor.

Italia a fost, alături de Statele Unite, Turcia, Marea Britanie şi Germania, una dintre cele cinci ţări angajate în misiunea "Resolute Support" organizată de NATO în Afganistan pentru a evacua câteva mii de cetăţeni afgani din ţara lor natală după retragerea militarilor americani în luna august, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Maria Alexandru
Categorie: Stiri
Tagurile articolului: afgana  afganistan  afghan girl  italia  refugiat 



Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Vovo Violin, violonist profesionist, povestea unei cariere impresionante și planurile de viitor: „Toate zilele mele au legătura cu muzica”

Captură video: YouTube/Adevaruri ascunse

Top 4 zodii care se vor bucura de noroc financiar la final de an. Mihai Voropchievici: „Sfârșitul lui 2024 le rezervă șanse mari de câștig”

Gabriel Cotabiță, foto Facebook

Mesajul emoționant transmis de familia lui Gabriel Cotabiță. Când va avea loc slujba de înmormântare

Captură video: YouTube/theXclusive

Bursucu, despre divorțul de soția sa, Andreea: „Ce avem noi doi de împărțit, avem noi. Trebuie să fim impecabili în fața copiilor”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va da lovitura pe plan financiar și relațional

Captură video: YouTube/Damian Draghici. Captură video: TikTok/Olga Guțanu

CRBL nu s-ar mai implica în creșterea fiicei sale, după ce și-a refăcut viața cu Olga Guțanu, iubita mai tânără cu 23 de ani. Dezvăluirile dureroase ale fostei soții, Elena Vîșcu

Captură video: YouTube/Vorbește Lumea

Cristina Demetrescu, horoscop pentru săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie. Zodia care va primi vești bune pe plan profesional

Anca Dimancea, captură video Youtube, Lumea Nevăzută

Anca Dimancea, horoscop chinezesc pentru decembrie 2024. Previziuni pentru toate zodiile

Sursă foto: Captură foto Podcast „Pastila pentru suflet”/Instagram CRBL

Prin ce a trecut fiica lui CRBL după divorțul părinților. Elena Vascu, fosta soție a cântărețului, rupe tăcerea: „El spune că e totul roz”




pixel