Drama prin care a trecut mama Andreei Tonciu, până să o nască pe sora vedetei: „Nouă luni am stat doar la pat sau în spital”
Celia a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă în urmă cu doar câteva ore, potrivit VIVA.ro. Cântăreața a devenit mămică pentru a doua oară și este mai fericită ca niciodată. Celia a dezvăluit și numele ales pentru micuța ei.
Celia a ales ca pe fetița ei să o cheme Sara Maria și spune că are o semnificație aparte.
Celia a precizat că a luat în greutate 20 de kilograme pe timpul sarcinii, iar acest lucru îi îngreunează orice mișcare, dar îi provoacă și dureri de spate și oase.
„Aceste zile sunt epuizante pentru că burtica mea este foarte mare și dorm foarte, foarte greu, mă mișc greu, am dureri, presiune... ușor nu este. Majoritatea graviduțelor știu că ultima săptămână e cea mai grea, dar gândul că mai este doar o săptămână mă încântă și îmi dă putere. (..)
Acum am presiune puternică, dureri de oase și pe lângă asta au fost din urmă multe care au pus presiune pe mine, dar cred că vine o binecuvântare mare”, a transmis Celia, la Antena Stars.
Celia și-a rugat fanii pe rețelele de socializare să nu pună presiune pe ea și să nu o judece după ce va naște, datorită vergeturilor și a kilogramelor în plus.
„Am aproape 38 de săptămâni de sarcina, circumferința abdomenului dublată, drepții abdominali rupți, celulită, câteva vergeturi, iar peste o săptămână din graviduță drăguță, voi fi văzută o mămică obosită și grăsuță... Dar această mămicuță grăsuță și obosită se simte binecuvântată! (..)
Cândva eram traumatizată de aceste gânduri: corpul meu nu va mai fi la fel, asta e clar... dar oare de ce trebuie să fim neapărat perfecte? Vor trece probabil câteva luni bune până o să îmi revin cât de cât și urme tot vor fi, este normal, dar urmele trebuie purtate cu mândrie.
Vă rog nu judecați și nu puneți presiune pe mine, pe noi femeile, alegerea mea este să îmi dau silința să îmi revin, însă ușor și pentru că e alegerea mea, nu pentru că trebuie!”, a mai scris Celia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News
Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: a nascut celia vedete
Kate Middleton, Prințesa de...
Elena Vîșcu, fosta parteneră...