Chef Florin Dumitrescu a luat permisul de conducere la 33 de ani: „Stați în casă”
Data actualizării:
Data publicării:
Florin Dumitrescu este în culmea fericirii. Juratul de la „Chefi la cuțite” a luat permisul de conducere. 

Florin Dumitrescu este unul dintre cei mai apreciați bucătari din România. În vârstă de 33 de ani, aceasta și-a luat permisul de conducere abia acum și este foarte fericit de reușita lui. 


Ba mai mult, juratul de la „Chefi la cuțite” a promovat examenul auto fără nicio greșeală la proba traseului. În spirit de glumă acesta le-a transmis fanilor de pe Instagram să stea în case deoarece va ieși cu mașina la plimbare după ce va primi permisul.


Florin Dumitrescu s-a fotografiat alături de instructorul său și i-a mulțumit pentru reușită. 


„Am luat examenul. Aștept permisul. Stați în casă! Mulțumesc instructorului meu care m-a învățat cum să îmi depășesc frica de sală, legislație, dar și cum să conduc să iau admis cu 0 greșeli la traseu”, a scris Florin Dumitrescu, pe Instagram. 


Fanii l-au felicitat pe Chef Florin Dumitrescu, iar fotografia a fost apreciată de peste 24 de mii de persoane. 

„Mi-am facut provizii pentru câteva luni/ Binee chef! Să ne dai un share la locație când ești în trafic/ Felicitări/ Iaaaaa…. Pupă tata pe el de băiat mare!/ Să-l scoți la o bere pe băiatul care "te-a bătut la cap" să dai de permis!/ Era culmea... doar ești Chef Florin Dumitrescu”, au fost doar câteva dintre comentariile primite de Florin Dumitrescu pe Instagram. 

 

În urmă cu o lună, Florin Dumitrescu a susținut proba scrisă, mai exact sala. Juratul le-a mărturisit fanilor că cel mai tare i-a fost frică de acea probă. 


„Celor cărora le este frică de sală, de examenul teoretic, așa cum și mie mi-a fost foarte, foarte mult timp, să facă cu domnul cu care am făcut eu legislația. Este cel mai șmecher pe zona asta și faptul că am luat sala, în mare parte i se datorează și dânsului, pentru că m-a făcut să înțeleg principiile șofatului. De sală mi-a fost cel mai frică, de când mă știu eu. Spuneam că sala este foarte grea, că întrebările sunt ciudate”, a spus Florin Dumitrescu, pe rețelele sociale.

 

Citește și: Campioana olimpică Camelia Potec, în doliu. Tatăl sportivei a fost găsit fără suflare în casă: ”Nu pot, nu vreau, nu cred”

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Spectacola și pe Google News


Autorul articolului: Bianca Moldoveanu
Categorie: Vedete
Tagurile articolului: conducere  Florin Dumitrescu  permis 



Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de schimbări radicale pe plan amoros

Daniela Simulescu

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va avea parte de un an excelent

Sursa foto: Oana Roman, Instagram

Ce afecțiune are fiica Oanei Roman. Vedeta este revoltată: „Niciun doctor nu și-a dat seama”

Captură video: TikTok/bogdan.1111

Andreea Bănică, luată la rost de Bursucu în podcastul său: „Ce a fost cu bustiera aia de la concertul tău?”. Ce i-a răspuns artista

Mihai Voropchievici, captură video Antena 3

Horoscop 25 noiembrie - 1 decembrie 2024, cu Mihai Voropchievici. Zodia care va primi o veste neașteptată

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va trece prin schimbări semnificative

Gabriel Cotabiță, captură foto PRO TV

Doliu în lumea muzicii! A murit Gabriel Cotabiță

Interviu în exclusivitate cu Daniela Simulescu. Ce semne zodiacale dau nas în nas cu norocul până la finalul anului 2024

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care va ieși din tipare și va avea curajul să facă ceea ce nimeni din jurul său nu a făcut

Sursa foto: Lidia Buble, instagram

Lidia Buble a aflat că este înșelată chiar de la amanta iubitului ei. Cine era, de fapt, femeia cu care bărbatul trăia o viață dublă: „Am avut un mare șoc”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Mercur retrograd din 26 noiembrie. Care vor fi cele mai afectate zodii: „Vom simți tristețe, neputință, neîncredere”

Daniela Simulescu, astrolog DC News și redactor-șef Astrosens

Previziuni astrale pentru anul 2025, cu Daniela Simulescu. Zodia care ar trebui să fie atentă la problemele de sănătate pe care le-a ignorat

Gemenele Oana și Adina Timofte. Captură video: România TV

Ce ne rezervă astrele până la finalul anului. Gemenele Oana și Adina Timofte au dezvăluit cum îți va merge în următoarea perioadă




pixel